Dezvăluiri despre dosarul Hertei Müller la Securitate, în presa germană

Cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung enunţă că, printr-o diabolică perversiune, aceleaşi organe ale Securităţii care au urmărit şi reprimat un autor, obligîndu-l, pentru a-şi salva viaţa, să se refugieze în Occident, prin filierele lor oculte lansează în lumea liberă zvonul că refugiatul ar fi nimic altceva decât un agent al securităţii.

Într-un amplu eseu publicat în această vară în revista Die Zeit, sub titlul "Securitatea acţionează pe mai departe", reprodus parţial în numărul pe luna noiembrie al publicaţiei lunare Cicero, Herta Müller descria pentru prima dată în paginile presei prin ce i-a fost dat să treacă în perioada cât a fost urmărită, anchetată, ameninţată de Securitate în România, dar şi după ce a ajuns în Germania.

Herta Müller a scris articolul după ce şi-a putut consulta propriul dosar, care acum se află dat în păstrare fostului ei soţ, Richard Wagner. Când scriitoarea germană originară din România s-a adresat CNSAS, spre a-şi consulta propriul dosar, acesta a fost "de negăsit". Abia anul trecut, când Richard Wagner şi-a cerut propriul dosar, a ieşit la iveală şi cel al Hertei Müller, sub numele conspirativ "Cristina". Coperta acestuia este reprodusă în cuprinsul articolului, ca şi alte documente. Spre deosebire de STASI din fosta RDG, Securitatea din România comunistă a dat nume conspirative nu doar agenţilor, ci şi victimelor.

Articolul publicat în cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung scoate la lumină punerea sub urmărire, încă din anii '70, a Hertei Müller, ca şi a scriitorilor membri ai Grupului de Acţiune Banat, dar şi observarea de către SRI a scriitoarei germane cînd, după 1989, ea a vizitat România.

Dosarul "Cristina" a fost început în 1983, dar în august 1993 o ştampilă atestă copierea acestuia pe un microfilm, însă la acea dată Securitatea nu mai exista, după cum relevă Richard Wagner. Scriitorul german originar din România îi atrage atenţia atât autorului articolului, Hubert Spiegel, cât şi cititorilor că, dacă lucrurile sunt privite doar de la 1989 încoace, nu se poate înţelege tot ceea ce s-a întâmplat în România înainte şi în cazul dat, cu scriitorii germani membri ai Grupului de Acţiune Banat şi ai Cenaclului Adam Müller-Guttenbrunn.

Cronica cufundării României în teroare este evocată de Richard Wagner laconic, la obiect, cu date şi probe "la dosar", dar şi cu descrierea unor episoade sinistre din viaţa de zi cu zi, în întunecaţii ani '80. De altfel, şi dosarul lui Richard Wagner a fost "epurat". Început în 1980, el conţine informaţii în mod flagrant anterioare "momentului".

Că premiul Nobel atribuit Hertei Müller anul acesta va schimba situaţia este puţin probabil. Efectul este însă altul: el dovedeşte că Richard Wagner şi colegii săi au procedat bine refuzând, pe cînd aveau vreo 20 de ani şi pe când, sub ochii lor, scurtul episod al deschiderii se stingea, să creadă că totul ar fi fost pierdut. Aceasta, deşi grupul de scriitori germani, consideraţi comunişti de unii membri ai minorităţii germane şi fascişti de agenţii Securităţii, nu voiau altceva decât să facă literatură, "o literatură germană modernă care să fie luată în considerare nu numai în România", mai notează Deutsche Welle.