DIALOGURI ZD. Ana Blandiana: „«Erezia» mea este, de fapt, un semn aproape violent de credinţă.”

– „Incroci di civiltà” este titlul festivalului care vă aduce din nou la Veneţia, un oraş care trăieşte din întâlnirea şi intersecţia culturilor şi civilizaţiilor, aşa cum sugerează sintagma. Însă peisajul actual al lumii noastre nu ar trimite mai degrabă la titlul cărţii lui Samuel Huntington, „Clash of Civilizations” („Ciocnirea civilizaţiilor”)?

– Cred că proiectul mondializării şi al multiculturalismului nu a presupus iniţial nicio încrucişare a civilizaţiilor, şi nicio ciocnire a lor, ci un amestec, o topire într-o pastă comună, de o culoare nedefinită şi cu trăsături greu de bănuit în perspectiva timpului. Un optimism, în bună măsură iresponsabil, nu a luat în considerare faptul că acest amestec, programat fără consultarea părţilor, poate genera o ciocnire. Şi, în pofida tuturor bunelor intenţii, se pare că ne aflăm în preajma ei.

– În acest peisaj atât de amplu şi complex al contemporaneităţii, care (mai) este locul literaturii, iar al poeziei în mod special?

– Dostoievski spune că „frumuseţea va salva lumea”. Să sperăm că are dreptate. În orice caz, e sigur că numai o întoarcere dinspre materialitatea excesivă şi exclusivă, care caracterizează societatea de consum, spre valorile culturii şi ale spiritualităţii este salvarea. Iar în acest sens, numărul crescând al festivalurilor de poezie şi sălile pline pentru a asculta poeţi veniţi din toate colţurile lumii sunt un semn bun. Cred că fiinţa umană oboseşte, în cele din urmă, de ecuaţia conform căreia trebuie să munceşti tot mai mult ca să câştigi tot mai mult, ca să consumi tot mai mult, ca să faci cură de slăbire că ai mâncat prea mult, şi aşa mai departe. După cum un semn bun este şi faptul că – în România, cel puţin – continuă să apară nenumăraţi poeţi tineri, care îşi publică greu şi pe cont propriu cărţile, dar care se încăpăţânează să scrie, dedicându-se unui destin fără nicio şansă.

– Poezia este considerată un bun comun şi o valoare universală pentru toate civilizaţiile, indiferent de timp şi spaţiu. În acest sens, ar putea poezia să joace un rol de mediere, de regăsire în jurul aceleiaşi mese, sau spaţiul public este deja sufocat de discursul politic?

– Cu mai mulţi ani în urmă, după începerea secolului XXI, la Verona a luat fiinţă, sub patronajul UNESCO, o Academie Mondială de Poezie, având 60 de membri fondatori, poeţi reprezentând 60 de ţări. M-am numărat printre ei şi am fost foarte impresionată de discursul inaugural, în care se spunea că scopul organizaţiei este să contribuie la salvarea lumii prin poezie. Reuniunea fondatoare a fost finanţată mărinimos de primăria oraşului lui Romeo şi al Julietei sale şi s-au făcut extraordinare planuri de funcţionare prin contribuţia tuturor statelor membre UNESCO. Din păcate, această contribuţie nu a mai venit, iar întrunirea de la Verona a rămas începutul unui vis care nu a mai fost visat.

– „Căci să nu uităm, poeţii nu sunt creatorii lumii prin care trec. Dacă ar fi fost creată de poeţi, lumea ar fi arătat cu totul altfel”. Sunt frazele care încheie discursul pe care l-aţi rostit de curând la primirea titlului de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Babeş-Bolyai. Cum vă imaginaţi că ar fi o asemenea lume? Vă pun această întrebare gândindu-mă şi la felul în care se prezintă lumea literelor şi a literaturii în zilele noastre...

– Când spun „poeţii”, nu mă gândesc la organizaţiile literare, cu luptele lor pentru o putere care nici măcar nu există, cu invidiile, concurenţele şi interesele lor cu nimic mai demne de stimă decât cele politice. De altfel, din organizaţiile literare marii poeţi şi scriitorii importanţi fac parte cel mult formal sau deloc. Ei îşi sunt suficienţi lor înşişi, iar timpul oricum nu le ajunge pentru altceva decât obsesia propriei opere. În lupte sunt angrenaţi cei ce speră că victoriile din acest domeniu le pot compensa lipsa de siguranţă şi de încredere în valoarea propriei opere. Când spun „poeţii” mă gândesc la o categorie ideală, cea în stare să salveze prin frumuseţe lumea. O categorie care nu e formată din persoane, nici măcar din personalităţi, ci din aureolele prin care ei transfigurează realitatea. Am spus, şi sunt sigură, că lumea creată de ei ar arăta cu totul altfel, dar nu ştiu cum ar fi aceasta, şi nici dacă ei ar fi în stare să creeze o altă lume. La urma urmei, Platon recomanda alungarea poeţilor din cetate.

Textul integral al acestui dialog este disponibil la adresa:

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/ana-blandiana-erezia-mea-este-de-fapt-un-semn-aproape-violent-de-credinta-de-cristina-gogianu-15513039

Citeşte şi: Blandiana, Doctor Honoris Causa UBB: Bagajul spiritual al emigranţilor, mai periculos ca terorismul

Citeşte şi: Ana Blandiana a fost desemnată "Poetul European al Libertăţii"

Citeşte şi: Ana Blandiana, nominalizată la Premiul „Poetul European al Libertăţii”