- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (01.04.2011, 15:27)
"Dicţionarul Tezaur al Limbii Române", reeditat, va fi lansat luni la Academia Română
"Dicţionarul Tezaur al Limbii Române", reeditat în 19 volume, va fi lansat luni la Academia Română, cu ocazia sărbătoririi a 145 de ani de la înfiinţarea instituţiei, informează un comunicat.
Urmărește
587 afișări
Anul trecut, în aprilie, Academia Română lansa ultimul şi cel de-al 37-lea volum al Dicţionarului Tezaur, lucrare iniţiată în urmă cu mai mult de un secol.
Contactat de MEDIAFAX, preşedintele Academiei, Ionel Haiduc, a precizat că cele 37 de volume erau diferite între ele, iar Editura Academiei a reeditat lucrarea prin scanarea paginilor deja tipărite. Astfel lucrarea are în prezent un format unitar, "aşa cum trebuie să fie un dicţionar, de la primul la ultimul volum", a spus Haiduc.
Coordonatorul proiectului a fost Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei şi directorul Institutului de Lingvistică al forului cultural şi ştiinţific. Acesta a declarat pentru MEDIAFAX că, în urma reeditării care a fost făcută anul acesta, dicţionarul cuprinde 19 volume, ce vor fi prezentate luni, la adunarea generală a Academiei, ocazionată de sărbătorirea a 145 de ani de la înfiinţare.
Sala a mai spus despre lucrare că este ca "o catedrală a limbii române", la care Academia va face adăugiri anual.
Dicţionarul Limbii Române a fost reeditat cu sprijinul Băncii Naţionale a României, a precizat Haiduc.
"Dicţionarul Limbii Române" (DLR), numit şi "Dicţionarul Tezaur al Limbii Române", este un proiect care a fost început de un grup de cercetatori coordonat de lingvistul Sextil Puşcariu, în 1907. Până în 1948 s-au realizat, sub coordonarea savantului, trei volume şi trei fascicule neterminate. Activitatea de elaborare a dicţionarului a fost reluată în 1959.
La realizarea acestei opere lexicografice de mari proporţii au participat, alături de coordonatorul ei efectiv, Sextil Puşcariu, lingviştii Constantin Lacea şi Theodor Capidan, secondaţi de Nicolae Drăganu, C. Diculescu, D. Evolceanu, Teodor Naum, Ştefan Paşca, Yves Auger, I.A. Rădulescu-Pogoneanu etc.
După lansarea ultimului volum, anul trecut, "Dicţionarul Tezaur al Limbii Române" cuprindea 37 de volume, 17.885 de pagini şi 175.000 de intrări.
Adunarea generală aniversară de luni va începe la ora 10.00, în Aula Academiei Române. De la ora 12.30, în sala "Th. Pallady" a Bibliotecii Academiei Române va fi vernisată expoziţia "De la alchimie la chimia modernă", eveniment organizat de Biblioteca Academiei Române şi Secţia de Ştiinţe Chimice.
Citește pe alephnews.ro: Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg vor participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Ce invitați importanți vor fi prezenți
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Kate, Prințesa de Wales, a anunțat că boala ei este în remisie. „Este o ușurare. Rămân concentrată pe recuperare”
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Motivul pentru care unele persoane se simt epuizate, imediat după ce se trezesc, dimineața, potrivit dr. neurochirurg Vlad Ciurea
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe