Incidentul s-a întâmplat subit duminică, în timpul unei reprezentaţii a piesei „A Christmas Carol” la Citadel Theatre din Edmonton, Alberta, Canada. Potrivit autorităţilor locale, actorul s-a prăbuşit pe scenă în urma unei urgenţe medicale, iar eforturile paramedicilor de a-l resuscita au fost fără succes. Cauza exactă a decesului nu a fost încă aflată.
Arnold, care avea 60 de ani, interpreta rolurile lui Marley şi Mr. Fezziwig în spectacolul amintit. Citadel Theatre a anunţat vestea tragică printr-un comunicat, în care l-a descris drept un „artist talentat” şi un „prieten drag al comunităţii teatrale din Edmonton”.
Originar din Edmonton, Canada, Julien Arnold era absolvent al Universităţii din Alberta, unde a obţinut o licenţă în arte în 1989 şi un masterat în regie în 2006. De-a lungul carierei sale, a jucat în numeroase producţii, inclusiv „The Wizard of Oz”, „Beauty and the Beast” şi „A Midsummer Night’s Dream”.
Arnold a fost, de asemenea, membru fondator al Free Will Players, o companie de teatru care organizează anual Freewill Shakespeare Festival în Edmonton.
Spectacolele rămase din „A Christmas Carol” vor fi dedicate actorului.