"Discursul regelui" devine spectacol pe Broadway

Lungmetrajul "Discursul regelui/ The King's Speech", recompensat cu patru premii Oscar în 2011, va fi adaptat într-un spectacol ce va fi pus în scenă pe Broadway în 2012.

Urmărește
124 afișări
Imaginea articolului "Discursul regelui" devine spectacol pe Broadway

"Discursul regelui" devine spectacol pe Broadway (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Scenaristul David Seidler a scris iniţial scenariul acestui lungmetraj sub forma unei piese de teatru, iar aceasta va ajunge în 2012 să fie jucată pe unele dintre cele mai prestigioase scene din lume, potrivit Showbiz411.com.

Proiectul va fi pus în scenă pentru prima dată la Yvonne Arnaud Theater din Guilford, o localitate aflată la doar câţiva kilometri de Grayshott, din comitatul Surrey, oraşul în care s-a născut actorul britanic Colin Firth, personajul principal din acest film care a trezit admiraţia criticilor şi a publicului.

Piesa va fi jucată apoi pe West End la Londra, în martie 2012, şi va ajunge în cele din urmă pe Broadway, la New York, la sfârşitul anului 2012.

"Discursul regelui" a fost recompensat, la sfârşitul lunii februarie, cu patru dintre cele mai importante premii Oscar ale acestui an, pentru cel mai bun film, cea mai bună regie (Tom Hooper), cel mai bun actor în rol principal (Colin Firth) şi cel mai bun scenariu original (David Seidler).

Colin Firth interpretează în pelicula regizată de Tom Hooper rolul regelui George al VI-lea, care era bâlbâit şi a apelat la serviciile unui logoped înainte de a susţine discursul în care anunţa intrarea Marii Britanii în cel de-al Doilea Război Mondial, în direct la BBC.

Înainte de a câştiga Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal, "Discursul regelui" i-a adus lui Firth toate premiile importante din sezonul trecut, atât în Marea Britanie, cât şi peste Atlantic, printre distincţii numărându-se şi Globul de Aur, BAFTA, British Independent Film Awards, Critics' Choice, Independent Spirit şi trofeul Sindicatului actorilor americani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici