„Discursul regelui/ The King’s Speech” a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film -2-
Lungmetrajul „Discursul regelui/ The King’s Speech”, în care actorul Colin Firth interpretează rolul regelui George al VI-lea al Marii Britanii, a primit cele mai multe nominalizări la Oscar – 12 – dintre care a câştigat trofeele pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol principal şi cel mai bun scenariu original.
Filmul a fost recompensat de majoritatea sindicatelor profesioniştilor de la Hollywood – Sindicatul producătorilor americani (PGA), Sindicatul actorilor americani (SAG) şi Sindicatul regizorilor americani (DGA). În plus, acest film a fost marele câştigător la gala premiilor Academiei de Film şi Televiziune Britanice (BAFTA), obţinând şapte trofee, printre care şi distincţia pentru cel mai bun film.
Filmul prezintă povestea regelui George al VI-lea al Marii Britanii, tatăl reginei Elisabeth a II-a, interpretat de Colin Firth, care, fiind bâlbâit, apelează la serviciile unui logoped (Geoffrey Rush), înainte de a susţine un discurs istoric, în direct la BBC, prin care anunţă intrarea ţării în cel de-Al Doilea Război Mondial. Din distribuţia filmului face parte şi actriţa britanică Helena Bonham Carter, în rolul reginei.
Regina Elisabeth a II-a a Marii Britanii a apreciat, de asemenea, filmul care prezintă, într-un fel, o parte din copilăria sa.
Anul trecut, Oscarul pentru cel mai bun film a fost adjudecat de „The Hurt Locker”, regizat de Kathryn Bigelow.