Doar 10% dintre români merg la cinema sau teatru

Publicat: 08 11. 2007, 16:35
Actualizat: 05 11. 2012, 16:15

Studiul "Influenţa media asupra comportamentului electoral", realizat de CURS, şi prezentat joi, într-o conferinţă de presă, la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), analizează, pe lângă aspecte legate de media, şi principalele activităţi culturale derulate de români, în timpul liber.

Cercetarea s-a desfăşurat pe un eşantion de 2.000 de subiecţi, cu vârste peste 18 ani, din gospodăriile cu televizor, în perioada 1-25 septembrie. Eşantionul a fost stratificat în conformitate cu structura populaţiei pe mediu de rezidenţă urban-rural şi opt regiuni geografice – Transilvania, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea, Crişana, Bucureşti, Banat. Instrumentul de cercetare folosit a fost chestionarul.

Astfel, s-a constatat că românii nu merg la cinematograf, operă, operetă, concerte sau teatru, într-un procent foarte mare. 87% din cei intervievaţi nu merg deloc la cinematograf, în timp ce 8-9% merg o dată – de două ori pe an, 1% – o dată pe lună şi 1% – de câteva ori pe lună.

De asemenea, 89% din populaţie nu merge deloc la operă, operetă sau concerte, 8% – merge o dată sau de două ori pe an, 1% – o dată pe lună.

În acelaşi timp, 86% din populaţie nu merge deloc la teatru, iar 10% – merge o dată – de două ori pe an, în timp ce 74% din populaţie nu vizitează deloc muzee sau expoziţii, 18% – o dată, de două ori pe an, 2% – o dată pe lună, 1%- de câteva ori pe săptămână.

Românii nu merg nici la discotecă, 82% dintre cei intervievaţi declarând că nu merg niciodată la discotecă sau în cluburi, 6% merg o dată sau de două ori pe an şi numai 1% – de câteva ori pe săptămână.

Populaţia României nu e interesată nici de citit, potrivit rezultatelor cercetării. Astfel, 52% dintre respondenţi au declarat că nu citesc niciodată cărţi, în timp ce 28% – citesc rar, 9% – sub o oră zilnic, 5% – una-două ore zilnic, doar 1 % din populaţie citind cărţi peste 4 ore în fiecare zi. În ceea ce priveşte locul în care citesc, 85% dintre respondenţi spun că fac acest lucru acasă.

În schimb, românii ascultă muzică. Astfel, deşi 29% din populaţia chestionată declară că nu ascultă niciodată muzică, 14% spun că ascultă 2 ore zilnic, iar 12% ascultă peste 4 ore zilnic. În plus, 49% din populaţie spun că merg la sărbători/ evenimente locale, o dată sau de două ori pe an.