Documentarul "Apocalipsa după Cioran", proiectat la ICR Stockholm

Institutul Cultural Român de la Stockholm sărbătoreşte, pe 5 şi 7 aprilie, 100 de ani de la naşterea lui Emil Cioran, printr-un program care cuprinde proiecţia în premieră suedeză a filmului "Apocalipsa după Cioran" şi o dezbatere despre receptarea operei scriitorului şi filosofului român în Suedia, potrivit unui comunicat.

Documentarul "Apocalipsa după Cioran" are la bază cel mai lung interviu acordat vreodată de Cioran, după o viaţă întreagă în care acesta a refuzat atenţia presei, avându-l ca interlocutor pe Gabriel Liiceanu. Filmările s-au realizat la Paris, între 18 şi 20 iunie 1990, documentarul fiind semnat de Sorin Ilieşiu.

Dialogul dintre Emil Cioran şi Gabriel Liiceanu a fost ulterior publicat în volum, fiind tradus şi în suedeză (Dualis 1997, trad. Dan Shafran & Åke Nylinder). Filmul va fi proiectat la sediul ICR Stockholm pe 5 şi 7 aprilie şi va fi prefaţat de o scurtă prezentare susţinută de Dan Shafran, directorul ICR Stockholm.

Programul din 5 aprilie va mai cuprinde lecturi din opera lui Cioran în interpretarea actorului Christian Fex şi o discuţie între trei personalităţi ale culturii suedeze: Ann Heberlein, romancier, teolog şi filosof, Aris Fioretos, scriitor şi traducător, şi Lasse Söderberg, scriitor, eseist şi primul traducător al lui Emil Cioran în limba suedeză.

Lista traducerilor în suedeză din opera lui Emil Cioran cuprinde volumele "De l'inconvénient d'être né/ Despre neajunsul de a te fi născut" (1986), "Syllogismes de l'amertume/ Silogismele amărăciunii" (1989), "Histoire et utopie/ Istorie şi utopie" (1992) şi "Pe culmile disperării" (1998).

Centenarul naşterii lui Cioran a mai fost sărbătorit de ICR la Salonul de Carte de la Paris (18 - 21 martie).

Dispărut în 1995, Emil M. Cioran, filosof român de expresie franceză, ar fi împlinit o sută de ani pe 8 aprilie 2011. Emil Cioran s-a născut la Răşinari, judeţul Sibiu. Prima lui carte apărută, în 1934, în România, "Pe culmile disperării", a fost distinsă cu trofeul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: "Cartea amăgirilor" (1935), "Schimbarea la faţă a României" (1936), "Lacrimi şi sfinţi" (1937). Cel de-al doilea volum, "Schimbarea la faţă a României" a fost autocenzurat în ediţia a doua, apărută la începutul anilor '90, autorul însuşi eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretenţioase şi stupide".

În 1937, Emil Cioran pleacă în Franţa, cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti. După o scurtă întoarcere în ţară (două luni) în 1940, el părăseşte pentru totdeauna România şi se stabileşte la Paris. Din acest moment, Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conţinutul lor, dar şi pentru stilul plin de distincţie şi fineţe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard - care va publica mai târziu majoritatea cărţilor sale - prima lucrare scrisă în limba franceză, "Précis de décomposition (Tratat de descompunere)", distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincţiile literare care i-au fost atribuite.

Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras. În schimb, a cultivat darul conversaţiei cu numeroşii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu, Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreţinut o vastă corespondenţă, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.