Drame, iubiri şi răsturnări de situaţie, în noul sezon al serialului "Pariu cu viaţa" de la Pro TV

Serialul "Pariu cu viaţa" revine la Pro TV cu un nou sezon, difuzat din 17 septembrie, în fiecare luni, de la ora 20.30, aducând multă muzică, drame şi răsturnări de situaţie, care vor ţine telespectatorii cu sufletul la gură.

Urmărește
486 afișări
Imaginea articolului Drame, iubiri şi răsturnări de situaţie, în noul sezon al serialului "Pariu cu viaţa" de la Pro TV

Drame, iubiri şi răsturnări de situaţie, în noul sezon al serialului "Pariu cu viaţa" de la Pro TV (Imagine: Pro TV)

Odată cu intrarea într-o nouă etapă a vieţii, problemele tinerilor din LaLa Band nu întârzie să apară, dramele să capete o altă amploare, iar poveştile de iubire să fie trăite la intensitate maximă, informează Pro TV.

Sezonul al treilea al serialului "Pariu cu viaţa" începe cu întoarcerea Ancăi de la Londra, unde a fost în vacanţă cu bunicul ei, însă viaţa adolescentei se complică, drame puternice urmând să afecteze toată trupa LaLa Band, iar povestea ei de dragoste cu Vlad va întâmpina obstacole.

Între filmările de la malul mării, la răsăritul soarelui şi cele nocturne, din jurul focului de tabără, pentru serialul "Pariu cu viaţa", tinerii din LaLa Band s-au distrat de minune în Vama Veche, însă peripeţiile acestora vor ţine în suspans telespectatorii încă din primul episod.

"Nu vă pot spune prea multe din primul episod, cert este că Anca dispare, ceea ce face ca toate acţiunile să depindă de ce i s-a întâmplat la început. Apar probleme şi în cuplul Anca-Vlad, probleme datorate diferenţei de vârstă şi de preocupări. Ancuţa creşte, problemele ei sunt mai puternice, dar şi povestea ei de dragoste este mai profundă. Momentele comice nu vor lipsi. Eu cred că veţi găsi tot ce vă doriţi în sezonul al treilea", spune Criss.

"Ioana este în sfârşit mai fericită ca de obicei, este proaspăt intrată la facultate şi trece printr-o perioadă mai bună a vieţii ei. Ne-am bucurat foarte mult să plecăm în deplasare la mare, ne-am distrat foarte mult, am îmbinat utilul cu plăcutul. Pe lângă filmări, am petrecut momente frumoase împreună la focul de tabără", spune Alina.

"Pentru mine, filmările din Vama Veche au fost destul de grele întrucât am fost bolnav în perioada aceea. Am avut dureri de cap, febră, noroc că majoritatea secvenţelor au fost dramatice. Nu vă pot spune mai mult, dar o să vedeţi în primul episod. În sezonul al treilea veţi urmări mult mai multe secvenţe comice din partea cuplului Anca-Vlad, dar ca în orice cuplu există urcuşuri, coborâşuri şi momente tensionate", spune Vlad.

"Personajul meu este în permanenţă îndrăgostit, vrea să-şi găsească persoana de care să se îndrăgostească, dar nu reuşeşte. Liviu pune un pariu şi acum să vedem ce o să iasă!", spune Liviu.

La finalul sezonului trecut, sârbul Dragoslav, personajul negativ interpretat de Gheorghe Visu, i-a lăsat în suspans pe fanii serialului "Pariu cu viaţa". În noul sezon, personajele din "Pariu cu viaţa" vor simţi pe pielea lor cine este cu adevărat sârbul misterios. "“Dragoslav este cu totul şi cu totul diferit de ce am jucat până acum. Este un tip Che Guevara de prin Kosovo, care se ocupă cu afaceri murdare şi dacă meseria lui este de traficant de carne vie, probabil o să încerce unele răzbunări", spune Gheorghe Visu.

Cum va reacţiona Mara (Carmen Tănase) în faţa dificultăţilor prin care trec copiii ei, ce momente comice savuroase pregătesc Tănţica (Elvira Deatcu) şi Gică (Gabriel Popa), telespectatorii vor afla începând de luni, de la ora 20.30, la Pro TV.

"Noul sezon vine cu multe surprize frumoase, iar în ceea ce o priveşte pe Mara, ea îşi păstrează linia sobră şi serioasă, are grijă de familie şi copii şi trece prin tot felul de dificultăţi cu demnitate", spune Carmen Tănase.

"Tănţica va fi destul de surghiunită, cel puţin la începutul sezonului, pentru că Gică se poartă cam urât cu ea. De fapt, săracul este şi îndreptăţit să facă asta pentru că este obositoare şi cicălitoare şi pentru Gică acest cocktail devine mult prea greu de suportat", spune Elvira Deatcu.

"Gică Popa are o datorie de achitat din sezonul al doilea şi anume confruntarea cu Sandu Anghel, lucru pe care îl va face într-o manieră proprie, chiar în primul episod, într-un fel în care nimeni nu se aşteaptă. Relaţia cu Tănţica, deşi suntem obişnuiţi cu suişurile şi coborâşurile ei, va lua o turnură total neaşteptată", povesteşte Radu Gabriel.

Teo Trandafir este şi un spectator fidel al serialului. "Eu mă uit pentru că mă fascinează copiii ăştia de liceu, care cântă, dansează şi învaţă în acelaşi timp. Eu zic că ei sunt modele pentru colegii lor. Muncesc cu modestie, talent şi profesionalism. Toţi cunoscuţii mei mă întreabă dacă vocile lor sunt vocile lor. Evident! Copiii ăştia cântă! Mă uit pentru actorii formidabili pe care am şansa să-i revăd: Carmen Tănase, Elvira Deatcu, Gheorghe Visu, Marin Moraru, Radu Gabriel, ce să mai spun? Mă uit şi ca să mă văd pe mine, o nebună care se reinventează la 45 de ani, cu ajutorul acestor oameni... La vârsta mea, să începi o meserie nouă, trebuie să ai ceva curaj şi inconştienţă. Dar cu un pic de noroc, cine ştie, poate o să-mi iasă! De plăcut, îmi place la nebunie! Păcat că asta nu e tot! Uitaţi-vă ca să-mi spuneţi unde greşesc, unde fac bine, dacă fac bine! Uitaţi-vă ca să ne vedeţi râzând şi plângând, trăind şi simţind împreună! Cred că dacă ne punem problema unui pariu cu viaţa, fiecare dintre noi avem şanse uriaşe de a-l câştiga!", adaugă Teo Trandafir.

Pentru cel de-al treilea sezon, membrii LaLa Band pregătesc piese compuse special pentru ei de Ionuţ Adrian Radu, dar şi piese consacrate din repertoriul românesc şi internaţional, printre care: "Just a Kiss" - Lady Antebellum, "Just Can’t Get Enough" - The Black Eyed Peas sau "Bleeding Love" - Leona Lewis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici