Dreptul la informare, ameninţat la nivel mondial

Atacurile împotriva presei continuă în întreaga lume, creând "un climat de frică" ce ameninţă libertatea de informare, deşi numărul jurnaliştilor ucişi în 2008 a scăzut în raport cu anul precedent, potrivit unui raport al ONU.

Urmărește
31 afișări
Imaginea articolului Dreptul la informare, ameninţat la nivel mondial

Dreptul la informare, ameninţat la nivel mondial (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Raportul intitulat "Atacurile împotriva presei" şi redactat de Comisia pentru protecţia jurnaliştilor (CPJ), cu sediul la New York, arată că 41 de jurnalişti au fost ucişi în timp ce îşi exercitau funcţia anul trecut, faţă de 65 în 2007, o scădere atribuită în special îmbunătăţirii situaţiei la nivelul securităţii în Irak.

Studiul indică totodată o uşoară scădere a numărului jurnaliştilor arestaţi, de la 127 în 2007 la 125 anul trecut.

China rămâne ţara care încarcerează cei mai mulţi jurnalişti, record pe care îl deţine de zece ani, înaintea Cubei, a Myanmarului, Eritreei şi Uzbekistanului.

"În prezent, cele mai mari ameninţări la adresa libertăţii presei sunt mai insidioase decât acum 20 de ani întrucât vizează crearea unui climat de frică şi autocenzură prin recursul la violenţă sistematică şi arestări emblematice, vizându-i pe cei care practică un jurnalism cu adevărat independent", precizează fostul reporter al Washington Post devenit scriitor sub numele de Carl Bernsterin, în prefaţa raportului.

"Există mai multă agresivitate astăzi pentru a ascunde adevărul", a declarat Bernstein într-o conferinţă de presă citând în special cazul jurnalistei condamnate anul trecut în Myanmar pentru că a distribuit ajutoare sinistraţilor în urma ciclonului Nargis.

Potrivit raportului, autocenzura se extinde în America Latină sub efectul combinat al crimelor, răpirilor şi atentatelor, presa fiind terorizată de cartelurile de droguri din Mexic, bandele de infractori brazilieni, grupările paramilitare din Columbia şi bandele de pe străzile din Salvador şi Guatemala.

Potrivit aceluiaşi raport, Asia, Vietnam, Myanmar şi chiar un stat aparent democratic ca Thailanda imită modelul chinez în privinţa cenzurii, guvernele acestora controlează internetul şi îi pedepsesc pe cei care încalcă restricţiile.

Mesageria electronică a devenit un instrument important în activitatea jurnaliştilor africani, dar aceeaşi tehnologie este folosită şi pentru a-i ameninţa şi a intimida profesional.

Raportul menţionează, de asemenea, că guvernele arabe, îngrijorate de transmisiunile prin satelit ale mişcărilor sociale şi a dificultăţilor economice, încearcă să menţină sub control acest fenomen.

Directorul CPJ, Joel Simon, a apreciat în conferinţa de prsă că "războiul (american) împotriva terorismului a avut un efect devastator" asupra presei, cu un număr record de jurnalişti asasinaţi şi arestaţi în ultimii şapte ani, din cauza degradării cadrului legal internaţional.

Citeşte şi:

Un jurnalist rus a fost bătut în suburbia Moscovei

Manifestanţi şi jurnalişti, arestaţi în cursul unui protest la Vladivostok

Jurnalist arestat pentru că a relatat prea devreme despre ofensiva terestră din Gaza

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici