După ani de scandaluri, CBS preia difuzarea Globurilor de Aur

Publicat: 18 11. 2023, 19:44
Actualizat: 26 03. 2024, 15:05

Galele Globurilor de Aur au găsit un nou cămin la CBS, după ce şi-au pierdut longeviva casă de la NBC, iar Asociaţia Presei Străine de la Hollywood a fost dizolvată în urma scandalurilor din ultimii ani, informează Associated Press.

Cel de-al 81-lea eveniment al Globurilor de Aur va fi transmis în direct pe CBS şi va fi disponibil pe Paramount+ duminică, 7 ianuarie 2024, au anunţat vineri reprezentanţi ai CBS şi Globurilor de Aur. Spectacolul va fi, de asemenea, disponibil pe aplicaţia CBS.

Reţeaua a refuzat să comenteze termenii acordului, inclusiv durata acestuia.

NBC a transmis Gala Globurilor de Aur în 2023 pe o perioadă de un an, după ce ediţia din 2022 a fost practic anulată. După ce un raport din 2021 a dezvăluit că Asociaţia Presei Străine de la Hollywood nu avea membri de culoare, vedetele şi studiourile au boicotat Globurile de Aur înainte de a reveni pentru premiile din acest an.

După transmisia din 2023, care a avut loc într-o seară de marţi, NBC a decis să nu reînnoiască contractul. Potrivit datelor Nielsen, doar 6,3 milioane de telespectatori au urmărit ceremonia, înregistrând un minim aproape record.

Asociaţia Presei Străine de la Hollywood a fost reorganizată şi nu mai există sub acest nume. Mai devreme în acest an, Dick Clark Production, o proprietate a Penske Media, şi Eldridge Industries, o companie deţinută de investitorul miliardar Todd Boehly, au achiziţionat drepturile şi proprietăţile Globurilor de Aur. O organizaţie nou înfiinţată în scopuri de profit va vota premiile.

CBS, care transmite şi Premiile Grammy, a difuzat Globurile în 1981 şi 1982, înainte ca evenimentul să fie transmis ani de zile pe NBC.