- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (01.02.2020, 08:35)
- Ana Obretin
Ediţia de anul acesta a Festivalului DaKino a fost anulată
Ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film DaKino a fost anulată, din cauza "subfinanţării cronice", au anunţat organizatorii într-un mesaj publicat pe contul de Facebook al manifestării bucureştene.

Ediţia de anul acesta a Festivalului DaKino a fost anulată
"Aşa au arătat sălile la festivalul nostru în ultimii ani - public numeros & interesat de propunerile noastre - ceea ce ne-a bucurat şi ne-a obligat în aceeaşi măsură. Organizarea unui astfel de festival presupune o finanţare adecvată, cu sprijinul atât al partenerilor de stat, cât şi al celor privaţi. Deşi bugetul festivalului nu a fost pe măsura reală a nevoilor noastre, am reuşit să organizăm ultimele două ediţii ale DaKINO fără să renunţăm la principiile noastre. Sub-finanţarea deja cronică a Festivalului ne obligă să anunţăm astăzi, cu regret, că ediţia din 2020 a DaKINO nu va putea avea loc", au scris organizatorii.
Aceştia şi-au exprimat, totodată, speranţa ca festivalul să fie reluat anul viitor: "După 28 de ediţii, însă, Festivalul Internaţional de Film DaKINO nu trebuie să se oprească. Sperăm să vă anunţăm, tot aici, cea de-a 29-a ediţie în 2021".
Cea de-a 28-a ediţie a evenimentului a avut loc în martie 2019 şi a prezentat în competiţie scurtmetraje din ţări precum România, Franţa, Spania, Portugalia, Vietnam, SUA, Ungaria şi Bulgaria. Marele premiu DaKINO 2019 a revenit peliculei "A Short Film About Education", de Sebastián Nemo Arancibia (Chile).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
DaKINO este organizat de Asociaţia FAMart şi Fundaţia DaKINO.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe