- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (13.05.2010, 18:33)
Ediţia din 2010 a festivalului Plai, între 10 şi 12 septembrie, la Timişoara
Cea de-a cincea ediţie a festivalului Plai se va desfăşura anul acesta între 10 şi 12 septembrie, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, evenimentul avându-l ca invitat, printre alţii, pe percuţionistul Trilok Gurtu, informează organizatorii.
Urmărește
26 afișări
Ediţia din 2010 a festivalului Plai, între 10 şi 12 septembrie, la Timişoara (Imagine: Cristian Tzecu/Mediafax Foto)
Festivalul Plai a început în 2006, sub genericul "Identitate prin diversitate". Anul acesta este unul aniversar pentru Plai, iar deviza sub care se va desfăşura cea de-a cincea ediţie este "Punţi, nu bariere", o deviză emblematică pentru ceea ce se doreşte a fi evenimentul, inspirată de primul artist care şi-a confirmat participarea la ediţia din acest an.
Sărbătorirea celor cinci ani de Plai vine şi cu o nouă imagine a festivalului, realizată de studioul de creaţie X3 Studios (www.x3studios.com).
Trilok Gurtu este un nume deja cunoscut timişorenilor. În urmă cu şase ani, acesta a umplut sala de concerte a Liceului "Ion Vidu", lucru care s-a repetat, după aceea, la Sala Palatului din Bucureşti.
Percuţionist de talie mondială, Trilok Gurtu a atras numeroşi muzicieni care şi-au dorit să colaboreze cu el de-a lungul timpului. John McLaughlin, Joe Zawinul, Jan Garbarek, Don Cherry, Bill Evans, Pharoah Sanders, Dave Holland, Neneh Cherry, Bob Dylan, Eric Clapton, Pat Metheny, Gilberto Gil, David Gilmour sunt doar câţiva dintre cei care au fost vrăjiţi de simţul aprins al ritmului de care dă dovadă Trilok.
Cu rădăcini adânci în tradiţia indiană, Trilok Gurtu reuşeşte să creeze ritmuri care ridică în picioare zeci de mii de spectatori, oriunde în lume. Desemnat timp de cinci ani cel mai bun percuţionist al lumii, indianul are o carte de vizită impresionantă pentru orice muzician: apariţii pe 126 de albume, 54 de compilaţii, cinci DVD-uri, iar muzica sa este dată ca exemplu în două cărţi despre performanţa în percuţie.
Trilok Gurtu va urca pe scena de la Muzeul Satului Bănăţean în seara zilei de 10 septembrie. De asemenea, acesta va susţine un workshop de percuţie pe 11 septembrie, la care sunt aşteptaţi să participe toţi cei care cred că au ceva de învăţat de la acest muzician.
Festivalul Plai este organizat de Asociaţia Culturală Sunet Ambianţă Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Consiliul Judeţean Timiş.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prestigioasa universitate Harvard: România are a 20-a cea mai sofisticată economie a lumii. E mai complexă decât te-ai aştepta ţinând cont de nivelul de dezvoltare. În urmă cu 20 de ani eram pe locul 40
Povestea unuia dintre cei mai puternici executivi români şi cum a ajuns acesta să deţină o funcţie care nu a mai fost ocupată niciodată de un român într-o companie gigant americană
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
PROSPORT.RO
Cum arată iubita misterioasă a lui Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Cei doi au nășit un cuplu din Câmpulung alături de Nea Mărin și soția lui
CANCAN.RO
Afacerea INEDITĂ lansată de un cuplu din Iași. Cei doi au adus mașini de epocă din SUA și le-au scos la închiriat
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe