- Home
- Cultură-Media
- MELBOURNE, (15.10.2010, 21:50)
- , ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ediţie princeps "1984", găsită într-un magazin din Australia
O ediţie princeps a volumului "1984", de George Orwell, a fost descoperită în Australia, într-un magazin de lucruri donate, informează contactmusic.com.
Urmărește
48 afișări
Scriitorul George Orwell (Imagine: www.johngushue.typepad.com)
Cartea va fi, de altfel, scoasă la licitaţie. Volumul cu copertă cartonată, apărut în 1949, a fost găsit de voluntarul fundaţiei Lifeline, Paul Hol, într-o mulţime de alte cărţi donate unui magazin din oraşul Wollongong, Australia.
Volumul este estimat la câteva mii de dolari şi va fi scos la licitaţie, weekendul acesta, suma obţinută din vânzarea sa urmând să fie donată fundaţiei australiene Lifeline, care oferă asistenţă persoanelor cu probleme de sănătate mentală.
Doar 25.000 de ediţii princeps ale romanului distopic "1984" au fost scoase pe piaţă de editura Secker & Warburg.
George Orwell (pseudonimul lui Eric Arthur Blair) s-a născut pe 25 iunie 1903, în Motihari, Bengal (India), unde tatăl său, Richard Walmesley Blair, lucra în administraţia britanică. La scurt timp după naşterea sa, Orwell a fost trimis în Anglia, unde a fost crescut de mama lui. Tânărul scriitor a urmat, pentru scurt timp, cursurile prestigiosului Colegiu Eton, părăsindu-l în decembrie 1921, pentru a deveni membru în divizia din Birmania a poliţiei imperiale indiene, experienţă care a stat la baza romanului său "Zile birmaneze" (1934).
Scriitorul a părăsit Birmania în 1927, cu sănătatea şubrezită. Următorii cinci ani din viaţă i-a petrecut călătorind. Socialist convins, Orwell a plecat, în 1936, în Spania, pentru a face corespondenţă de front în Războiul Civil (1936 - 1939), dar s-a alăturat diviziei Lenin din Barcelona, unitate condusă de Partidul Muncitor de Unitate Marxistă.
La întoarcerea în Anglia, Orwell şi-a descris experienţele în volumul "Omagiu Cataloniei" (1938). În Anglia, fiind refuzat în serviciul militar din motive de sănătate, a devenit producător al BBC Eastern Service, o slujbă pe care a urât-o. Scriitorul s-a plâns că atmosfera de la BBC era "undeva între o şcoală de fete şi un azil de nebuni". În 1943, Orwell a devenit editor literar al săptămânalului de stânga Tribune.
"Ferma animalelor", o satiră amară a "experimentului sovietic", a fost scrisă la jumătatea lui 1944, dar, din cauza unor presiuni politice, a apărut un an mai târziu. În această perioadă, viaţa lui Orwell a devenit din ce în ce mai tristă, soţia sa murind din cauza unui atac de cord. Cuplul adoptase un băiat, Richard Horatio Blair, pe care Orwell a reuşit să îl crească, cu ajutorul surorii sale, Avril.
Cel mai faimos roman al său, "1984", a fost terminat în 1948, într-o perioadă în care autorul a fost transferat într-un sanatoriu, suferind de tuberculoză. Romanul, cea mai cunoscută viziune distopică a lumii viitorului, este tabloul apocaliptic al unei Londre din era postatomică, sediul unui regim totalitar în care orice logică pare a fi fost abolită. Epurările şi evaporările au devenit un lucru firesc, trecutul este rescris mereu spre a corespunde prezentului, iar instrumentul propagandei este odioasa "nouvorba", o limbă mecanicistă care completează imaginea de lume ordonată ştiinţific. În imperiul fricii absolute şi sub ochii necruţători ai Fratelui cel Mare (Big Brother), libertatea individuală a fost pe vecie eradicată. Cartea a fost publicată în România de editura Polirom, în 2002.
După publicarea acestui roman, în 1949, Orwell a fost transferat la un spital londonez, unde a şi murit, pe 21 ianuarie, 1950, la vârsta de 46 de ani.
Citește pe alephnews.ro: O navă a Rusiei s-a scufundat în largul Spaniei în urma unei explozii. De ce analișii privesc accidentul cu suspiciune
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Tu cum păstrezi spiritul Crăciunului? Liana Nica: „Privește-ți interiorul ca pe un brad pe care îl împodobești cu emoții bune”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe