Editorial Cristian Tudor Popescu: Pornografia zâmbetului

Ceea ce mă făcea să renunţ erau uguiturile, chiţcăielile, miorlăielile, răgetele scoase în special de către coechipierii femelă. Toate aceste sunete sugerau extazul, accesul la o stare de graţie a plăcerii de natură cvasidivină - de unde şi câte un "Oh, God!" din când în când. Asta în vreme ce persoana respectivă se gândea probabil la ratele pentru apartament.

Tăiam sonorul. Era ceva mai bine, dar tot rămâneau grimasele, schimele, gurile convulsive, mugetele mute.

Senzaţia asta o trăiesc acum generalizat, în faţa zâmbetelor de la televizor.

Zâmbetul înseamnă revărsarea în exterior a unui preaplin lăuntric. Poate fi un zâmbet de duioşie, de admiraţie, de dispreţ, de scuză, compătimitor sau fericit, un zâmbet al revelaţiei sau dezamăgirii. Există şi un zâmbet al furiei, şi unul al fricii.

Zâmbetele pixelizate pe care le văd zilnic acoperă totul şi au în spate nimicul, aidoma gemetelor din filmele porno. Madmuzeaua prezentatoare, de pildă, se crede datoare să zâmbească din gât până-n frunte la fiecare două-trei propoziţii. Câteodată, luată de val, zâmbeşte şi anunţând un cutremur catastrofal. Pe una am văzut-o exersându-şi buzele după ce comunicase că Mutu a sărit să-l bată pe antrenorul Fiorentinei. Prezentatoarele meteo zâmbesc când vestesc vijelii.

Citeşte mai departe editorialul lui C.T. Popescu pe www.gandul.info