Participanţii la manifestare s-au adunat în Piaţa Unirii, în faţa Teatrului Naţional, unde au fost depuse coroane de flori la statuia poetului Mihai Eminescu din partea unor instituţii publice, partide, Uniunii Scriitorilor, şi asociaţii culturale şi au fost recitate poezii.
Primarul interimar al municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin, a declarat că interesul locuitorilor oraşului pentru cultură a rămas constant şi a promis că administraţia locală va depune toate eforturile pentru susţinerea culturii.
„Vom începe în acest an lucrările la Centrul Cultural Transilvania, vom finaliza clădirea Casino din Parcul Central, unde va fi amenajat un centru de cultură urbană. Sunt obiective de infrastructură culturală pe care suntem datori să le oferim municipiului, care va candida pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2020”, a spus Moisin.
În cadrul manifestărilor prilejuite de ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu, Primăria Cluj-Napoca organizează, duminică, alături de Corala Universitarilor Clujeni a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB), la Bastionul Croitorilor, spectacolul cultural „Eminesciana 2012”.
„«Eminesciana 2012» propune ascultătorilor mai multe piese corale pe texte de Mihai Eminescu”, au precizat reprezentanţii Primăriei.
Începând din 2011, pe 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu, este sărbătorită Ziua Culturii Naţionale, în urma unei legi promulgate în decembrie 2010. Potrivit demersului legislativ, pe 15 ianuarie, autorităţile vor sprijini material şi financiar organizarea de manifestări cultural-artistice, iar Ministerul Culturii va elabora un ghid al acestora. Totodată, societăţile române de televiziune şi radiodifuziune trebuie să realizeze şi să includă în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.