ESCAPE MIND: ”La copii să-mprăştii boală” - TOP 3 Muzici, tablouri, filme şi cărţi - GALERIE FOTO, VIDEO

Eşti în siguranţă? Totul a pornit de la scandalul HEXI PHARM, ştii tu, soluţiile cu care medicii musai să se dezinfecteze ca să te vindece, să-ţi pună un diagnostic. Mediafax Cultură vă spune muzicile, tablourile, filmele ori cărţile inspirate de spitale şi boli. Deci, scriem despre Spitalele care au inspirat istoria culturii.

CUPRINS:

”La copii să-mprăştii boală” – muzici de Katy Marinescu

„Nebunia este un dar venit de la zei” – tablourile Letiţiei Provian

Filme de balamuc de Monica Stoica

Cărţile nebune ale lui Lucian Vasilescu

Şi acum, auzi, admiră, vezi, citeşte

TOP 3 MUZICI ”La copii să-mprăştii boală”

1. ’Weird Al’ Yankovic – „Like a Surgeon” (parodia melodiei „Like a Virgin”, interpretată de Madonna)

„Hey, like a surgeon

Cuttin' for the very first time

Like a surgeon

Organ transplants are my line”

2. Spitalul de Urgenţă – „Ori la bal, ori la spital”

„M-am născut între Carpaţi, dintr-o mamă şi cinci taţi

Un' la REBU, trei RENEL şi-un deputat.

M-a trimis mamă la şcoală, la copii să-mprăştii boală

Râie, gripă şi pojar tropical”

3. Blue Cheer – „Doctor Please”

„Help me, help me, doctor, doctor, won't you please?

I need your pain killer, doc, shot inside of me.

TOP 3 Tablourile suferinţei

1. Tony Robert-Fleury La Salpêtrière, circa 1876 (ulei pe pânză)

Tony Robert-Fleury (1837-1911), pictor francez, îndeosebi cunoscut pentru tablouri cu teme istorice, aici îl surprinde pe medicul francez Philippe Pinel la Spitalul Salpêtrière din Paris, în anul 1795, ordonând eliberarea femeilor nebune de sub lanţuri. Pinel a fost primul medic care a militat pentru aplicarea unei psihologii umane asupra pacienţilor care sufereau de boli psihice. Tabloul conţine personajele-cheie ale spitalelor de nebuni: o femeie care stă răsturnată pe jos cu hainele zdrenţuite, doi melancolici încovrigaţi, un maniac, o femeie (în partea dreaptă a tabloului) cu o privire pierdută, legată cu lanţul de un zid. În centrul imaginii putem vedea o femeie pasivă, neameninţătoare cu privirea specifică lobotomizaţilor, în timp ce este eliberată din lanţuri de Pinel. Tabloul surprinde reforma spitalelor de nebuni din Franţa de după Revoluţie, începută la finalul secolului al XVIII-lea şi continuată în secolul următor.

2. Émile Wauters (1846 –1933), „Nebunia lui Hugo van der Goes” (1872, ulei pe pânză)

Hugo van der Goes (1430/1440 -1482) a fost un pictor flamand de secol XV, membru al Ghildei din Ghent. Viaţa pictorului esta una atipică. Se retrage din societate în 1475 în căutarea unui remediu pentru boala sa psihică. Se călugăreşte în 1478, devenind frater conversus al Rood Klooster, o mănăstire de lângă Bruxelles. La scurt timp după ce revine cu fraţii săi de mănăstire dintr-o călătorie în Koln, undeva prin 1480, îl cuprinde o stare de suicid, declarându-se blestemat. Medicul german Hieronymus Münzer scrie în 1495 într-un tratat medical că un pictor din Ghent a fost cuprins de melancolie din cauza strădaniei sale de a egala în măiestrie Altarul din Ghent. Gaspar de Ofhuys, medicul mănăstirii remarca faptul că Hugo era "profund deranjat de gândul că nu va putea termina niciodată toate tablourile pe care şi le-ar dori să le picteze”.

În pictura de faţă, belgianul Emile Wauters împleteşte interesul tipic romantismului pentru psihologie şi rolul nebuniei în procesul creaţiei artistice surprinzându-l pe Hugo van der Goes într-o stare de transă şi melancolie în mănăstire, abstrus, pierdut în lumea gândurilor.

3. Alfred Kubin, „Omul”, 1902 (tuş şi creion pe hârtie)

Alfred Kubin (1877-1959), grafician şi scriitor austriac, reprezentant al simbolismului şi al expresionismului; a suferit de mai multe căderi psihice şi încercări de suicid, inclusive una pe mormântul mamei sale. Interesat de macabru, desenele sale timpurii includ monştri, diformităţi, chipuri desfigurate, corpuri umane în descompunere – fantasme tulburătoare şi nuanţe întunecate. A ilustrat operele lui Edgar Allan Poe, E.T.A. Hoffmann şi Dostoievski.

Kubin a fost autorul romanului „The Other Side” despre un tărâm de vis care se transformă într-un coşmar cu multe elemente desprinse din Hieronymus Bosch. Aici desenul „Omul” (1902) reprezentând în mod simbolic fiinţa umană pe o pantă/ carusel al vieţii care duce către nicăieri.

TOP 3 Filme de balamuc

1. Moartea domnului Lăzărescu (2005) Regia: Cristi Puiu. Cu: Luminiţa Gheorghiu, Ion Fiscuteanu

Lăzărescu SOS. Parabola morţii în viziunea lui Bad Boy Cristi Puiu

Lăzărescu e moşul decrepit, cu „middle name” Dante, are 63 de ani neîmpliniţi, trei pisici şi boală de ficat nasoală. Bătrânul bea şi e pe ducă. Bea de singurătate Mastropol, o concocţie bolnăvicioasă, cât să-şi aline singurătatea sordidă. Vomită, cere ajutor la vecini, dar vecinii sunt ocupaţi, fac peltea. În limba română, peltea înseamnă deopotrivă jeleu şi vorbărie goală. Lăzărescu cheamă salvarea şi vine Mioara Avram, asistenta, să-l poarte prin bolgiile infernului către moarte pe Dante. Nu-l primesc medicii în spital, nu-l internează. Cristi Puiu ne arată ce nu vrem să ştim: cum e când rămâi în pijamaua de spital, într-un pavilion, orbit de lumina fosforescentă, micuţ corp şi specimen uman devenit obiect, vulnerabil şi singur. Mulţi au spus că filmul e despre sistemul sanitar de stat, despre medicii cinici şi aroganţi care nu dau doi bani pe pacienţi. „Lăzărescu” nu e despre medici, e o poveste simbolică. Cristi Puiu Bad Boy e regizorul care enervează pe toată lumea şi iscă controverse. Pentru că dă pe faţă ce camuflează şi disimulează oamenii, în mod convenţional, ipocrit, social acceptat. Cu Lăzărescu, Puiu ne-a arătat Parabola Morţii. În scena de final, Lăzărescu gol e pus pe targă, acoperit doar de un cearşaf alb.

2. Salonul numărul 6 (1973) Regia: Lucian Pintilie. Cu: Zoran Radmilovic, Pavle Vuisic

Pintilie ecranizează Cehov. Despre Neant & Lumea ca Ospiciu

Medicul hamletian îşi pleacă urechea la vorbele unui nebun, pacient cinic care rosteşte adevărul despre lume în pavilionul-temniţă. Înconjurat de neant ca de o plasă de sârmă în închisoarea minţii, doctorul ajunge să fie zăvorât la nebuni. Deposedarea de sănătatea mentală se petrece sumbru: E ca şi cum medicul (substituibil lui Cehov & Pintilie) se înveşmântează singur, din voinţă proprie, în cămaşa de forţă. Peisajul e hibernal: inerţia de spectre lâncede a celor ce suferă de maladia pierderii de minte, spitalul jalnic, interacţiunea umană ca de sfârşit grotesc de lume. Pavilionul smintiţilor e o alegorie a universului concentraţionar, în viziunea expulzatului din România, Pintilie, profetul. Omul care gândeşte şi decantează binele de rău e extras de bisturiul totalitariştilor ca o tumoare malignă. În lumea ca ospiciu, medicul va muri lângă un copil care stă de strajă, în capelă. Un culcuş al odihnei veşnice îi este oferit omului pe fondul smintelii generalizate, un pat de spital, o părăsire implacabilă a corpului către neant. În scena de final, medicul gol e acoperit de cearceaful alb, ca un giulgiu.

3. După dealuri (2012) Regia: Cristian Mungiu. Cu: Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Valeriu Andriuţă

Regie de Mungiu pentru Rugăciune & Exorcizare ca Leacuri. Mănăstirea, Spitalul

Voichiţa şi Alina se împrietenesc la orfelinat. Deja spaţiul unde şi-au trăit adolescenţa e spitalicesc. Copiii abandonaţi sunt ocrotiţi, oare, în instituţiile din România? Voichiţa, singură pe lume, se călugăreşte. În mănăstire, călugăriţele îi spun stareţului „Tati”. Alina vrea să plece la muncă, în străinătate, dar actele nu i se eliberează. Se va adăposti alături de Voichiţa, pe care o iubeşte, în aşezământ, deşi n-are chemare pentru viaţa monahală. Alina caută căldura umană acolo, lângă prietena ei. Dar copilul nimănui, impulsivă şi nesocotită după canoane, după scripturi, Alina nu-şi reprimă reacţiile. Alina intră în altar. Muierea n-are voie, în ortodoxism, să intre acolo unde se oficiază liturghia. În altar, se uită la icoana făcătoare de minuni, să vadă cum arată Fecioara blândă care împlineşte, poate, dorinţele copiilor orfani. Alina va face o criză de nervi. Dar la spitalul judeţean n-au locuri şi oricum, recomandă medicul, la starea de dezorientare pe care o are Alina, rugăciunea e mai lecuitoare decât psihotropele. Va fi exorcizată de stareţ & călugăriţe, supusă la suplicii fizice, imobilizată cu curele pe o scândură de lemn. Prietena ei, Voichiţa, supusă Mântuitorului, rămâne impasibilă, vede cu ochi apoşi de credincioasă cum Alina moare din vina oamenilor lui Dumnezeu. Mungiu face filme anti-idilice despre natura umană, a spus-o cu gura lui, acum câteva zile, la conferinţa de presă pentru filmul „Bacalaureat”, selecţionat la Cannes.

TOP 3 Cărţi de învăţătură

1. Ken Kesey, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, Editura Polirom, 2013. Traducere de Marcel Cornis-Pope

Îl chema Ken Kesey (1935-2001) şi, după ce a publicat „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, în 1962, a fost condamnat la locul de muncă (ferma tatălui său din Pleasant Hill) pentru posesie de droguri.

Epoca psihedelică nu ar fi însemnat probabil nimic fără dietilamida lisergica (LSD). După ce a obţinut o bursă la Stanford, Kesey l-a cunoscut pe Vic Lovell, un absolvent de psihologie, care i-a povestit despre experimentele cu droguri întreprinse la Spitalul Veteranilor din Menlo Park.

Cum pentru o singură şedinţă se plăteau 75$, tânărul Kesey s-a prezentat voluntar.

Astfel a început marea lui aventura în lumea substanţelor psihotrope, cu consecinţe atât livreşti, cât şi, nu o dată, aproape carcerale, justiţia urmărindu-l de mai multe ori, obligându-l să se refugieze în Mexic sau aplicându-i sancţiunile de rigoare.

„Zbor deasupra unui cuib de cuci” este metafora structurală a unei Americi văzute ca un imens ospiciu, în care oamenii nu mai ştiu să comunice între ei.

Romanul a fost ecranizat în 1975 de Milos Forman, dar Kesey nu a fost mulţumit nici de scenariul filmului, nici de alegerea lui Jack Nicholson pentru rolul principal şi i-a dat în judecată pe producatori (Michael Douglas era unul dintre ei), obţinând drept compensaţii 800.000$ si 5% din încasările totale. Cu toate acestea, a refuzat să privească vreodată pelicula. Filmul a primit cinci premii Oscar.

2. Hans-Joachim Neumann, Henrik Eberle, „A fost Hitler bolnav?, Diagnostic final”, Meteor publishing, 2015. Traducere de Catrina-Alexandra Ciornei

Medici, psihologi şi istorici au analizat, din diferite unghiuri, bolile, tulburările şi presupusele perversiuni ale lui Hitler, căutând explicaţii pentru crimele comise în timpul regimului naţional-socialist.

Cercetarea istorică, precum şi cea medicală au trecut, de atunci, printr-o transformare radicală şi îngăduie o nouă evaluare a biografiei medicale a dictatorului. Între timp, a devenit posibilă furnizarea unor argumente convingătoare privind acceptarea sau respingerea anumitor diagnostice. În acest scop, autorii au considerat necesar să urmeze calea ştiinţei şi să semnaleze interpretările aberante, căci atât modelele de interpretare medicală, cât şi cele istorice sunt influenţate de stadiul de cunoaştere al ştiinţei, precum şi de spiritul vremii.

Perspectiva asupra biografiei medicale a lui Hitler atinge, astfel, zone ale vieţii sale private, precum şi altele, mai înalte, politice. Cât de strâns s-a împletit privatul cu politicul, prin urmare ce anume a dat startul pentru construirea unei dictaturi, dezlănţuirea celui de-al Doilea Război Mondial şi uciderea a milioane de oameni – rămâne un subiect extrem de controversat. Cartea este o contribuţie constructivă, interdisciplinară, la acest proces de elucidare.

3. Michael Ondaatje, „Pacientul englez”, Editura Polirom, 2013. Traducere de Monica Wolfe Murray

O carte care se reeditează, cu un constant succes de public, din 1992 încoace. Ne aflăm la sfârşitul celui de-al Doilea Război, într-o vilă din Italia, transformată în spital de campanie. Locul pare rupt de lume, este însingurat, apăsător şi nu mai este locuit decât de Hanna, o tânără infirmieră care a refuzat să plece, de dragul unicului ei pacient, un aviator englez cu arsuri atroce, căpătate în urma unui accident în Sahara. Alături de ea, mai apare un aventurier ciudat, care a lucrat în serviciile de informaţii, şi un tânăr sikh, înrolat în armata britanică. În această atmosferă de sfârşit de lume, în care spectrul morţii este omniprezent, fiecare dintre personaje se dezvăluie şi ridică văluri succesive de pe trecutul propriu. Cel mai misterios rămâne omul ars, legat printr-o pasiune stranie de grijulia sa infirmieră, şi despre care nu se ştie exact dacă a fost cu adevărat un erou, ori un simplu aventurier îndrăgostit de deşerturi.

Citeşte şi: ESCAPE MIND: TOP 3 Muzici, cărţi, filme şi tablouri despre REGALITATE - GALERIE FOTO, VIDEO