- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (21.02.2011, 15:33)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
"Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, record de nominalizări la premiile Gopo 2011
Filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, a obţinut un număr record de nominalizări la premiile Gopo - 13 -, ediţia de anul acesta a galei de decernare a trofeelor oferite de industria de film românească urmând să aibă loc în Bucureşti, pe 28 martie.
Urmărește
13 afișări
Din cele 56 de titluri înscrise în cursa pentru nominalizările la premiile cinematografiei româneşti, 12 lungmetraje, 6 scurtmetraje şi 5 documentare au intrat pe lista celor care vor lupta pentru cucerirea statuetelor Gopo.
Juriul celei de-a cincea ediţii a galei premiilor Gopo, alcătuit din directorul de imagine Dan Alexandru, criticii de film Florin Barbu, Tudor Caranfil, Mihai Chirilov, Angelo Mitchievici, jurnaliştii de film Florentina Ciuverca şi Alexandra Olivotto, regizorii Sinişa Dragin şi Florin Iepan, actriţa Medeea Marinescu şi inginerul de sunet Horea Murgu, nu a avut deloc o sarcină uşoară în vizionarea şi discutarea peliculelor produse în cel mai prolific an pentru filmul românesc din 1989 încoace. Mihai Chirilov a declarat, într-o conferinţă de presă care a avut loc luni, că jurizarea a fost făcută în patru ore.
Cel mai bun film românesc al anului 2010 va fi ales de către cei peste 400 de profesionişti votanţi la premiile Gopo dintre "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" (România, 2010, producător Velvet Moraru, regia Andrei Ujică), "Eu când vreau să fluier, fluier" (România/ Suedia/ Germania, 2010, producători Cătălin Mitulescu, Daniel Mitulescu, regia: Florin Şerban), "Marţi, după Crăciun" (România, 2010, producător Dragoş Vîlcu, regia: Radu Muntean), "Medalia de onoare" (România/ Germania, 2010, producător Liviu Marghidan, regia: Peter Călin Netzer) şi "Morgen" (România/ Ungaria/ Franţa, 2010, producător Anca Puiu, regia: Marian Crişan).
Lungmetrajul de debut al regizorului Florin Şerban, unul dintre filmele româneşti care au făcut senzaţie în ţară şi în străinătate în anul 2010, "Eu când vreau să fluier, fluier", a adunat cele mai multe nominalizări la această ediţie - un număr-record pentru istoria de până în prezent a premiilor Gopo -, 13. "Eu când vreau să fluier, fluier" a fost nominalizat inclusiv la categoriile "cel mai bun film", "cel mai bun regizor", "cel mai bun actor într-un rol principal" (George Piştereanu), "cea mai bună actriţă într-un rol principal" (Ada Condeescu), "cel mai bun scenariu" (Cătălin Mitulescu, Florin Şerban). De asemenea, pelicula a atras atenţia publicului român, reuşind să devină cea mai vizionată producţie românească a anului trecut, cu 55.858 de bilete vândute, performanţă pentru care distribuitorul Metropolis Film va fi recompensat cu premiul publicului la gala Gopo.
Lungmetrajul de debut al lui Marian Crişan, premiat la Festivalul de la Locarno, "Morgen", este un alt favorit al acestei ediţii, adunând, în total, 11 nominalizări, inclusiv pentru "cel mai bun film", "cel mai bun regizor", "cel mai bun scenariu", "cel mai bun actor într-un rol principal" (András Hátházi şi Yilmaz Yalcin), "cea mai bună imagine" (Tudor Mircea).
Câştigătorul premiului Gopo pentru cel mai bun regizor în 2009, pentru "Boogie", Radu Muntean revine în cursa pentru statuetele Gopo cu "Marţi, după Crăciun", care a primit din partea juriului zece nominalizări, printre altele, la categoriile "cel mai bun film", "cel mai bun regizor", "cel mai bun scenariu" (Alexandru Baciu, Răzvan Rădulescu şi Radu Muntean), "cea mai bună imagine" (Tudor Lucaciu). Mimi Brănescu, interpretul lui Paul Hanganu în "Marţi, după Crăciun", premiat cu Gopo pentru cel mai bun actor într-un rol secundar în 2009, concurează de această dată la categoria rezervată actorilor principali, în vreme ce Maria Popistaşu şi Mirela Oprişor concurează cu Ada Condeescu ("Eu când vreau să fluier, fluier"), Adriana Trandafir ("Europolis") şi Ozana Oancea ("Felicia, înainte de toate") la premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal.
Lista filmelor intrate în cursa pentru trofeele Gopo 2011 continuă cu "Felicia, înainte de toate" (regia: Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf), "Medalia de onoare (regia: Peter Călin Netzer) şi comedia neagră regizată de Titus Muntean "Caravana Cinematografică", toate trei nominalizate la câte şapte categorii; debutul regizoral al lui Constantin Popescu, "Portretul luptătorului la tinereţe", candidat la cinci dintre premii; "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" (regia: Andrei Ujică), care a adunat patru nominalizări.
De asemenea, "Eu când vreau să fluier, fluier" (regia: Florin Şerban), "Felicia, înainte de toate" (regia: Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf) şi "Morgen" (regia: Marian Crişan) sunt primele pelicule nominalizate din istoria nou-introdusei categorii "cel mai bun film de debut", menite să recompenseze şi să aducă în prim plan debuturile anului.
Adina Pintilie - pentru regia filmului "Oxigen" -, Bogdan Mihăilescu - pentru scurtmetrajul de animaţie "Grand Café" -, George Piştereanu - pentru rolul Silviu din "Eu când vreau să fluier, fluier" -, Iulia Rugină - pentru regia filmului "Captivi de Crăciun" - şi Marius Iacob - pentru imaginea filmului "Oxigen" - sunt nominalizaţii din acest an la premiul Gopo 2011 pentru Tânără Speranţă.
Pentru categoria "cel mai bun film european", juriul a nominalizat cinci producţii prezentate pe ecranele româneşti în 2010: "O lecţie de viaţă/ An Education" (regia: Lone Scherfig, Marea Britanie, 2009), unul dintre cele mai premiate filme ale anului trecut (cea mai bună actriţă într-un rol principal - Carey Mulligan, la premiile BAFTA, cea mai bună actriţă - premiile BIFA. premiul publicului - Festivalul de Film Sundance), "Antichrist/ Antichrist" (Danemarca, 2009), controversatul film al regizorului Lars von Trier, "Panglica Albă/ Das Weisse Band" (regia: Michael Haneke, Franţa/ Germania/ Austria, 2009), "Profetul / Un prophète" (regia: Jacques Audiard, Franţa, 2009) şi îndrăgitul film al lui Sylvain Chomet "Iluzionistul/ L'Illusionniste" (Marea Britanie/ Franţa, 2010), distins cu premiul Academiei de Film Europene, nominalizat la Globurile de Aur şi la premiul Oscar pentru cel mai bun film de animaţie.
Cea de-a cincea ediţie a galei premiilor Gopo va avea loc la Crystal Palace Ballrooms, o sală amplasată în apropierea Palatului Parlamentului, care va deveni, pe 28 martie, spaţiul în care regizori, scenarişti, actori, compozitori, directori de imagine, sunetişti, producători, distribuitori de film din România vor face bilanţul anului cinematografic 2010.
După anunţarea nominalizărilor, peste 400 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an, fie în plic sigilat, prin poştă, fie online, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers, cu care gala premiilor Gopo a demarat din 2011 un parteneriat extrem de important.
Cea de-a cincea ediţie a galei premiilor Gopo va fi transmisă în direct şi în exclusivitate la TV de ProCinema, iar românii de pretutindeni o vor putea urmări înregistrat, pe ProTV Internaţional.
Gala va putea fi urmărită şi online, pe www.premiilegopo.ro şi www.procinema.ro, dar şi pe cea mai mare mediafaţadă din România, Cocor Media Channel, situată în inima Capitalei.
Gala premiilor Gopo este organizată de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Cultural, dar şi al Babel Communications.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump cere Curții Supreme din SUA să suspende legea ce ar interzice TikTok-ul
-
Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025
-
Se întoarce obligativitatea purtării măştilor în mai multe spitale din Ţara Galilor
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / SUA trimite noi ajutoare militare Ucrainei / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Citește pe alephnews.ro: Specialiștii britanici au realizat un plan alimentar pentru ultimele zile din an. Cum rămâi fresh până în 2025?
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
De la anul „ultra-bogaţilor”, la cel în care trebuie să ne confruntăm cu consecinţele deceniilor de acumulări de datorii. Ce s-ar putea întâmpla în 2025?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe