- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (02.06.2008, 18:25)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
"Evanghelia după Jimmy", de Didier van Cawelaert, lansată miercuri, la Bookfest
Scriitorul francez de origine belgiană Didier van Cawelaert va fi prezent, miercuri, la lansarea romanului său "Evanghelia după Jimmy", apărut la editura Humanitas Fiction, în cadrul Târgului de Carte Bookfest, care va avea loc între 4 şi 8 iunie, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Urmărește
133 afișări
"Evanghelia după Jimmy", de Didier van Cawelaert, lansată miercuri, la Bookfest
La eveniment vor mai fi prezenţi traducătorul Daniel Nicolescu, criticul literar Cezar Paul Bădescu şi directorul general al Humanitas Fiction, Denisa Comănescu.
În avanpremiera lansării, Institutul Francez din Bucureşti va găzdui, marţi, o lectură bilingvă în cadrul căreia autorul şi traducătorul vor citi fragmente din roman.
"Evanghelia după Jimmy" este considerat unul dintre cele mai provocatoare romane ale literaturii contemporane. Ceea ce suscită popularitatea volumului este exerciţiul de imaginaţie pe care îl propune: dacă Giulgiul de la Torino ar conţine cu adevărat ADN-ul Mântuitorului, atunci printre noi s-ar putea plimba nestingherită o clonă a lui Iisus. Rebel, inconştient, uşor de manipulat, foarte încrezător în transcendenţă şi părăsit de oameni, Jimmy Wood, îngrijitor de piscine din Connecticut, ar putea fi "fiul" Fiului Omului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
Didier van Cawelaert s-a născut în 1960, la Nisa. Se hotărăşte să devină scriitor la opt ani, când începe să trimită manuscrise editorilor, însă primul său roman va fi publicat 20 de ani mai târziu. Îşi începe studiile de filologie, dar le abandonează şi se întreţine dând lecţii de windsurfing. Debutează în 1982 cu romanul "Vingt ans et des poussieres" (Prix Del Duca), căruia îi urmează "Poisson d'amour" (1984, Prix Roger Nimier), "Les Vacances du fantome" (1986; Prix Gutenberg du Livre 1987), "L'Orange amere" (1988), "Un objet en souffrance" (1991), "Cheyenne" (1993), "Un aller simple" (1994, Prix Goncourt), "La vie interdite" (1997; Grand Prix des lecteurs du Livre de poche 1999), "Corps etranger" (1998), "La demi-pensionnaire" (1999), "L'education d'une fee" (2000), "L'Apparition" (2001), "Rencontre sous X" (2002), "Amour" (2002), "Hors de moi" (2003), "Evanghelia dupa Jimmy" ("L'evangile de Jimmy", 2004), "Attirances" (2005), "Le pere adopte" (2007), "La Nuit derniere au XVe siecle" (2008).
Van Cauwelaert este, de asemenea, dramaturg - în1983, primeşte Prix du Theatre de l'Academie Francaise pentru piesa "L'Astronome" -, şi scenarist pentru micile şi marile ecrane.
În cadrul Târgului Bookfest, grupul Humanitas va mai lansa volume precum "Poveşti de dragoste la prima vedere" de Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu şi Ileana Pârvulescu, "Răcani, pifani şi veterani", coordonat de Radu Paraschivescu, "Adevărata călătorie a lui Zahei" de Marius Oprea, "Sau sau, Opere II" de Soren Kirkegaard şi "Scafandrul şi fluturele" de Jean-D. Bauby. De asemenea, Humanitas va lansa volumul "Cu inima smulsă din piept" de Radu Paraschivescu.
Târgul de Carte Bookfest, care se va desfăşura între 4 şi 8 iunie, la Romexpo, va prezenta circa 50.000 de titluri de carte, oferite de 160 de edituri, publicul având acces la eveniment în baza unui bilet în valoare de 5 de lei, bani ce se vor recupera apoi integral prin cumpărarea unei cărţi. Târgul este organizat de Asociaţia Editorilor din România (AER).
Ediţia din acest an înseamnă, în cifre, 14.000 mp de spaţiu brut, 5.000 mp de standuri, 160 de edituri şi aproximativ 50.000 titluri din care iubitorii de carte îşi pot alege lectura preferată. În plus, spre deosebire de ediţia trecută, organizatorii s-au gândit şi la o modalitate de a impulsiona cumpărarea de carte, astfel încât vizitatorii târgului vor plăti la intrare un bilet în valoare de 5 de lei, sumă care apoi se va recupera integral prin achiziţionarea unei cărţi.
În cadrul târgului, editurile participante vor organiza, la standurile proprii şi la standul comun, evenimente speciale şi lansări de carte, în prezenţa unor nume consacrate din literatura română şi internaţională.
Citește pe alephnews.ro: Moscova nu are bani nici să câștige războiul cu Ucraina, nici să piardă. Care este situația economică a Rusiei
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ce a primit o clientă, după ce a comandat piept de pui în restaurantul lui Dani Oțil: „M-am îmbolnăvit pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe