Evenimentul „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” are loc în weekend

Programul celui de-al şaselea weekend al evenimentului „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” activează zonele pietonale din Calea Victoriei şi Şoseaua Kiseleff şi le propune bucureştenilor săparticipe la activităţi din cartierul Drumul Taberei, între Valea Ialomiţei şi Valea Argeşului.

Urmărește
582 afișări
Imaginea articolului Evenimentul „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” are loc în weekend

Evenimentul „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” are loc în weekend

Pe parcursul celor două zile, respectiv pe 18 şi 19 iunie, spectatorii se vor putea bucura de spectacole de teatru, recitaluri instrumentale, concerte de muzică populară şi pop, spectacole de percuţie şi ritm, momente de dans contemporan sau de atelierele de joacă pentru copii.

Evenimentul „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” a început în luna mai a acestui an şi continuă până în luna octombrie 2022. Evenimentul îşi propune reactivarea culturală a mai multor zone din oraş prin transformarea unor bulevarde sau artere principale în zone pietonale temporare. Proiectul este organizat de Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie a Municipiului Bucureşti, PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive al Municipiului Bucureşti – în calitate de operatori zonali.

Zone pietonale şi străzile deschise, între orele 09:00 şi 22:00, sunt Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei; Şoseaua Kiseleff între str. Arh. Ion Mincu şi str. Monetăriei; Bd. Unirii între Splaiul Independenţei şi Bd. Dimitrie Cantemir şi între Bd. Dimitrie Cantemir şi Bd. Mircea Vodă (sensul de mers spre Piaţa Alba Iulia); Drumul Taberei între Valea Ialomiţei şi Valea Argeşului.

Din seria evenimentelor conexe de weekendul acesta fac parte Concertul caritabil extraordinar pentru sprijinirea Ucrainei „Life Will Win”, care va avea loc în Piaţa „George Enescu" sâmbătă de la ora 19:00, dar şi Food Truck Festival care are loc în sectorul 6 în ambele zile de weekend.

Pe lângă restricţiile de trafic aflate deja în vigoare pentru evenimentul „Străzi deschise”, cu ocazia Concertului extraordinar pentru sprijinirea Ucrainei desfăşurat în Piaţa „George Enescu”, doar în data de 18 iunie, se vor impune noi restricţii, după cum urmează: în intervalul 16:00-23:00, traficul rutier va fi restricţionat pe Calea Victoriei între Str. Ştirbei Vodă şi str. Dem I. Dobrescu, pe str. Ştirbei Vodă între Calea Victoriei şi str. Ion Câmpineanu; se va permite traficul rutier pe str. Episcopiei cu trecerea pe Calea Victoriei către str. Ştirbei Vodă; în intervalul 16:00-23:00, se va restricţiona traficul rutier pe str. B. Franklin, perimetrul cuprins între Calea Victoriei şi str. Nicolae Golescu şi pe str. C.A. Rosetti între Calea Victoriei şi str. Boteanu;

Devierea traficul rutier şi a mijloacelor de transport public se va face în data de 18 iunie între orele 16:00-23:00 pe Calea Victoriei în zona Piaţa George Enescu între str. Ştirbei Vodă şi str. Dem. I. Dobrescu.

Se va permite traversarea dinspre str. Episcopiei către str. Ştirbei Vodă. Devierea mijloacelor STB se va face pe str. Luterană spre Bd. Dacia până la Piaţa Romană.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici