Poliţia din republica Zimbabwe a închis expoziţia artistului pentru că „explora” mesaje violente şi acuzatoare la adresa preşedintelui Robert Mugabe, notează sursa citată, care arată că artistul Owen Maseko a prezentat imagini ale familiilor unor persoane dispărute, imagini ale unor locuri unde se bănuieşte că au fost aruncate cadavre şi statistici ce prezintă înarmarea republicii, după obţinerea independenţei în provincia vestică Matabeleland, care a fost strivită de trupele loiale ale lui Mugabe.
Sursa citată mai notează că mii de civili au fost ucişi la acea vreme în timpul luptelor.
Avocatul artistului, Kucaca Phulu, declară, potrivit The Independent, că cel pe care îl apără şi-a petrecut sfârşitul de săptămână în închisoare fiind acuzat de incitare, după ce poliţia i-a închis sâmbătă expoziţia din Bulawayo.
Artistul a introdus o cerere de eliberare pe cauţiune, dar o decizie în acest caz a fost amânată.
Miercuri, poliţiştii din Harare au forţat un grup de susţinători ai drepturilor omului să abandoneze expoziţia, a cărei temă era violenţa politică a preşedintelui Robert Mugabe.