- Home
- Cultură-Media
- SIBIU, (08.04.2011, 17:18)
Expoziţie multimedia cu manuscrise ale lui Emil Cioran, la Biblioteca "Astra" din Sibiu
Biblioteca Judeţeană "Astra" din Sibiu a prezentat, vineri, cu ocazia celebrării a o sută de ani de la naşterea lui Emil Cioran, o expoziţie multimedia cu cele peste 600 de scrisori ale filozofului care se află în patrimoniul bibliotecii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
18 afișări
Potrivit reprezentanţilor Bibliotecii Judeţene "Astra" din Sibiu, instituţia deţine 601 manuscrise ale lui Emil Cioran - scrisori şi cărţi poştale - adresate atât membrilor familiei sale, cât şi unor personalităţi ale vremii: Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Ioan Lupaş şi Silviu Dragomir.
Colecţia a fost donată bibliotecii de către fratele lui Emil Cioran, avocatul Aurel Cioran, în anul 1997.
"Scrisorile acestea au intrat în patrimoniul bibliotecii noastre în 1997. Desigur că ele sunt publicate la Editura Humanitas, domnul Liiceanu le-a publicat în 1995. În ediţia din 1995 de la Humanitas «Scrisori către cei de acasă» sunt 639 de scrisori. La noi sunt 601, deci diferenţa nu ştiu care a fost destinul lor. Mi-e greu să spun dacă printre documentele licitate la Paris se află şi astfel de scrisori. Până nu vor reveni în ţară, ca să se confrunte, va fi greu să spună cineva unde sunt sau care a fost destinul lor", a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, directorul Bibliotecii Judeţene "Astra" din Sibiu, Onuc Nemeş.
El a spus că "aceste scrisori nu aparţin numai culturii române, ci aparţin culturii umanităţii şi, indiferent la cine vor ajunge, de ele trebuie să se bucure toată lumea care îl iubeşte pe Cioran".
Documentele care se află în custodia bibliotecii au fost conservate în mape speciale, realizate dintr-un carton care nu permite distrugerea hârtiei. Pentru a nu fi distruse prin răsfoire, scrisorile au fost fotocopiate şi transpuse pe suport digital.
Materialele multimedia cu aceste scrisori şi cărţi poştale au fost prezentate, vineri, sub titlul "Corespondenţa lui Emil Cioran", cu ocazia celebrării a 100 de ani de la naşterea omului de cultură.
Cei care vor dori, de acum înainte, să citească sau să cerceteze corespondenţa lui Cioran, vor avea acces la aceste materiale multimedia.
De asemenea, în incinta Bibliotecii "Astra" a fost dezvelit un bust al lui Emil Cioran, realizat de artistul sibian Radu Aftenie.
Citește pe alephnews.ro: Kate, Prințesa de Wales, a anunțat că boala ei este în remisie. „Este o ușurare. Rămân concentrată pe recuperare”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg vor participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Ce invitați importanți vor fi prezenți
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Motivul pentru care unele persoane se simt epuizate, imediat după ce se trezesc, dimineața, potrivit dr. neurochirurg Vlad Ciurea
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe