Farse în presa şi site-urile internaţionale de 1 aprilie

Ziua Păcălelilor este un prilej şi pentru presa şi site-urile internaţionale să descreţească frunţile cititorilor îngrijoraţi de criza internaţională şi de problemele cu care se confruntă zilnic, prin intermediul unor farse care au, mai mult sau mai puţin, iz de realitate.

Urmărește
184 afișări
Imaginea articolului Farse în presa şi site-urile internaţionale de 1 aprilie

Farse în presa şi site-urile internaţionale de 1 aprilie (Imagine: Mediafax Foto)

Astfel, April's Fool - Ziua Păcălelilor în variantă autohtonă - a venit cu farse şi scenarii care mai de care mai elaborate, dar care au şi un iz de credibilitate.

În presa internaţională, farsele nu au lipsit. Astfel, într-un material publicat de Guardian, titlul britanic anunţa renunţarea, după 188 de ani, la ediţia print în favoarea unei ediţii pe Twitter. Materialul menţiona chiar şi faptul că Guardian este primul ziar din lume care va apărea exclusiv în cadrul reţelei de micro-blogging.

Pe de altă parte, într-un articol despre un meci de fotbal între Ucraina şi Anglia, The Sun menţionează că imnul naţional ucrainean va fi intrepretat de Furstov Aprylova, versiunea rusificată a First April (1 Aprilie).

Nici respectatul cotidian economic The Economist nu se abţine de la şotii de 1 Aprilie. Astfel, într-un articol publicat în ediţia electronică, cotidianul anunţă deschiderea unui parc tematic, Econoland, pentru a obţine venituri suplimentare şi pentru a promova brandul în rândul tinerilor.

"The Economist Group este încântat să anunţe dezvoltarea unui centru de divertisment care combină magia parcurilor tematice cu entuziasmul suscitat de macroeconomie. După şase luni de negocieri cu guvernul britanic, The Economist Group poate confirma că Econoland va fi construit pe locul unde se afla o proprietate industrială în East London, în apropiere de centrul financiar al Londrei (...)", se arată în materialul publicat de The Economist.

Dintre atracţiile despre care se spune că le va avea Econoland fac parte: "The currency high-roller" - un roller-coaster în care "zbori ca un fluture, cu euro, şi cazi ca un bolovan, cu lira sterlină", "Camera Ororilor" - unde "tremuri la ideea creditelor", "Fiscal fantasyland" - Tărâmul fanteziilor fiscale sau "Bankrupt Britain". Materialul mai menţionează şi că parcul va fi deschis pe 1 aprilie.

Miercuri, pe site-uri sau în legătură cu mediul online au existat mai multe tentative de păcăleală. Astfel, Amazon anunţa pe blogul propriu lansarea unui nou serviciu - Floating Amazon Cloud Environment (FACE). Cu un limbaj specific pentru online şi explicaţii extensive, autorul materialului anunţa lansarea noului serviciu, care are la bază "o tehnologie revoluţionară care va determina o schimbare a modului în care oamenii se gândesc la nori". Astfel, despre FACE se mai spune că foloseşte "cele mai noi tehnologii aerospaţiale" şi apoi explică în termeni tehnici că este vorba de un soi de baloane umplute cu heliu prin intermediul cărora sunt transmise mesajele plutitoare.

Şi Google a intrat în jocul farselor de 1 aprilie, anunţând lansarea entităţii inteligente CADIE (Cognitive Autoheuristic Distributed-Intelligence Entity), despre care se afirmă că gândeşte singură şi că îi plac urşii panda. De altfel, Google mai face farse şi apropo de Google Chrome, vorbind despre lansarea unei versiuni 3D care poate fi urmărită cu ochelari speciali, deoarece, în urma unui studiu, s-a stabilit că "în 81% dintre locuinţe se găsesc ochelari 3D în culorile roşu şi albastru".

Nici serviciul de e-mail al Google, Gmail, nu a ratat ocazia de a face farse, propunând varianta Autopilot. Una dintre explicaţiile pentru întrebările care ar putea să apară vizavi de serviciul respectiv este că Autopilot din cadrul Gmail nu se setează foarte bine pentru mai puţin de 100 de mesaje şi că acesta poate fi ajustat în funcţie de tonalitate, personalitate şi tip de scriere preferate.

Tot Google se laudă miercuri şi cu un serviciu special, Google Brain Index, folosit pentru îmbunătăţirea vitezei şi acurateţei memoriei. Serviciul, potrivit site-ului dedicat , este uşor de utilizat şi presupune paşi simpli: utilizatorul trebuie să pună telefonul mobil pe frunte - pentru a se începe indexarea datelor -, în timp ce se gândeşte la informaţiile pe care le vrea arhivate. Google avertizează, însă, că acest serviciu nu trebuie utilizat asupra altor persoane fără permisiunea acestora.

Şi YouTube s-a prins în jocul păcălelilor, prin răsturnarea cu susul în jos a unei pagini pe care este postat un videoclip, în care Steve Ballmer de la Microsoft apare dansând în timp ce ascultă muzică pe un iPod. Ulterior, YouTube a publicat pe pagina unde se afla videoclipul o serie de instrucţiuni pentru vizionarea clipurilor cu susul în jos, precum şi menţiunea că era vorba de o glumă de 1 aprilie.

Din seria de farse apărute online mai fac parte şi cele legate de o restartare globală a internetului, care presupune o pauză de web de un minut, de descoperirea de către oamenii de ştiinţă de la CERN a celulei aflate la originea Universului sau de oferirea de excursii pe Marte la preţul de doar 99 de dolari.

Şi vecinii bulgari se ţin de glume. Astfel, agenţia de presă Novinite a publicat, pe pagina ei de internet, un material despre un miliardar chinez interesat să cumpere un oraş bulgar. Articolul menţionează că miliardarul chinez e dispus să plătească un miliard de euro pentru a achiziţiona Parardzhik, pentru că în jurul localităţii se găseşte o plantaţie de orez.

(Material realizat de Cristina Blanaru, cristina.blanaru@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici