Festivalul Anonimul, deschis de Florin Piersic Jr. şi filmul "Duplicatul"

Festivalul Internaţional de Film Anonimul a fost deschis, luni seară, prin proiecţia filmului "Duplicatul/ Copie Conforme" de Abbas Kiarostami, la evenimentul din Sfântu Gheorghe fiind prezenţi aproximativ 1.000 de spectatori.

Urmărește
73 afișări
Imaginea articolului Festivalul Anonimul, deschis de Florin Piersic Jr. şi filmul "Duplicatul"

Festivalul Anonimul, deschis de Florin Piersic Jr. şi filmul "Duplicatul"

Gala de deschidere a fost una relaxată, maestru de ceremonii fiind Florin Piersic Jr. Acesta a spus că, pentru gala din seara de luni, trebuie să citească un text "la prima vedere şi fără diacritice". Piersic Jr i-a invitat şi pe cei din public să încerce să facă un asemenea exerciţiu, în cazul în care vor să fie actori în filme independente.

La rândul său, Miruna Micu-Berescu, directorul Festivalului Anonimul, a spus că se simte, alături de Florin Piersic Jr., ca la gala UNITER, singurii care lipsesc fiind Ion Caramitru (preşedintele Uniunii Teatrale din România-UNITER, n.r.) şi actriţa Crina Semciuc, aceasta din urmă jucând alături de Piersic Jr. în debutul în lungmetraj al lui Dan Chişu, "Website Story".

Totodată, Miruna Micu-Berescu i-a mulţumit lui Tudor Giurgiu, preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania - TIFF, pentru gestul de solidaritate faţă de Anonimul, pe care l-a făcut la gala de la Cluj, în urmă cu două luni. Atunci, Giurgiu a făcut un apel către Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), care, anul acesta nu a mai finanţat festivalul de la Sfântu Gheorghe. Ediţia de anul acesta a festivalului din Deltă, care se desfăşoară între 9 şi 15 august, a fost realizată fără fonduri CNC.

Miruna Micu-Berescu a spus că gestul lui Tudor Giurgiu de la Cluj nu a mirat-o. "Ne-a mirat că alţi colegi de breaslă nu au făcut acest gest", a afirmat Berescu.

Voia bună a continuat însă la gala de deschidere a Festivalului Anonimul în momentul în care selecţionera festivalului, Ludmila Cvikova, a urcat pe scenă. Aceasta a mulţumit publicului prezent la eveniment, însă Florin Piersic Jr., transformat în traducător ad-hoc, a spus spre amuzamentul mulţimii: "Zice că o plictisiţi". "Înţeleg că eşti un actor popular în România", i-a răspuns Ludmila Cvikova lui Forin Piersic Jr.

Pentru a aduce publicul cu gândul la filme, criticul Irina Margareta Nistor a urcat pe scenă cu o geantă cu însemnele ediţiei de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes pentru a marca şi faptul că actriţa de pe afişul oficial, Juliette Binoche, a primit premiul pentru interpretare feminină, la Cannes, pentru "Copie conforme".

"Duplicatul" urmăreşte întâlnirea dintre un bărbat şi o femeie într-un sat italian din sudul Toscanei. Bărbatul, scriitor britanic, tocmai a susţinut o prezentare în cadrul unei conferinţe, în timp ce femeia, de origine franceză, deţine o galerie de artă. Povestea lor este una universală, care s-ar putea întâmpla oricui şi oriunde.

Ediţia din acest an a Festivalului Anonimul se desfăşoară între 9-15 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Festivalul este organizat de Fundaţia Anonimul, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Tulcea, Centrului Cultural American şi Televiziunii Române, producător asociat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici