Festivalul Comediei Româneşti - festCO 2011, între 10 şi 17 iunie

Festivalul Comediei Româneşti - festCO 2011 va avea loc între 10 şi 17 iunie, la Teatrul de Comedie din Capitală, informează site-ul evenimentului.

Urmărește
30 afișări

Printre spectacolele care vor fi prezentate la festival se numără titluri precum "Durata medie de viaţă a maşinilor de spălat" (Teatrul "I. D. Sârbu" din Petroşani), "Don Juan moare ca toţi ceilalţi" (Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti) şi "România. Închis pentru inventar (Compania de Teatru Passe-Partout "Dan Puric", Bucureşti).

Festivalul Comediei Româneşti - festCO a fost înfiinţat în 2003, la iniţiativa directorului Teatrului de Comedie, actorul George Mihăiţă.

festCO are ca scop promovarea dramaturgiei româneşti şi a celor mai bune spectacole ce au la bază texte de comedie românească.

Cele opt ediţii desfăşurate până în prezent au reunit trupe de teatru din ţară şi din străinătate, atât teatre de stat, cât şi companii independente.

Începând din 2006, festivalul a devenit competitiv, fiind acordate premii celor mai bune spectacole şi celor mai buni artişti la finalul fiecărei ediţii în cadrul Galei Comediei Româneşti.

În acelaşi an s-a înfiinţat Concursul de Comedie Românească ce a reuşit, la fiecare ediţie, să descopere noi talente în dramaturgia contemporană.

Odată cu ediţia din 2007, festCO are şi o secţiune internaţională, în cadrul căreia sunt prezentate spectacole pe texte semnate de dramaturgi români. Au participat deja producţii din Franţa, Marea Britanie, Irlanda, Grecia, Republica Moldova şi Serbia.

Din 2008, festCO a cucerit Centrul Istoric al Capitalei cu o secţiune off, care se desfăşoară pe străzile din jurul Teatrului de Comedie şi în multe alte spaţii neconvenţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici