Festivalul Internaţional de Chitară se va desfăşura în perioada 16 - 23 martie

Festivalul Internaţional de Chitară, ajuns la cea de-a V-a ediţie, îşi va face auzite primele acorduri miercuri, 16 martie, la Sala Radio din Capitală, de la ora 19.00, când va avea loc deschiderea oficială, informează un comunicat.

Urmărește
10 afișări

Anul acesta, festivalul îi aduce la Bucureşti pe trei dintre cei mai apreciaţi interpreţi de chitară clasică ai momentului - Ricardo Gallen, Goran Krivokapic şi Ana Vidovic - şi îşi va surprinde publicul cu participarea dirijorilor Gian Luigi Zampieri (Italia), Ralf Sochaczewsky (Germania) şi Dan Ratiu (România), dar şi cu interpretările soliştilor români Stan Zamfirescu, Costin Soare şi Bogdan Mihăilescu.

Devenit eveniment de tradiţie şi notorietate al Radio România, organizat prin intermediul Orchestrelor şi Corurilor Radio, Festivalul Internaţional de Chitară se va încheia pe 23 martie.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul orchestre.srr.ro.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online, pe www.eventim.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici