Festivalul Internaţional Future Shorts 2008-2009 debutează vineri, în Bucureşti

Future Shorts 2008-2009, festival internaţional care promovează şi premiază scurtmetraje independente, se va lansa, vineri, la Bucureşti, sponsorul evenimentului fiind Vodafone România, în parteneriat cu Asociaţia Oricum şi Feeder.

Urmărește
33 afișări
Imaginea articolului Festivalul Internaţional Future Shorts 2008-2009 debutează vineri, în Bucureşti

Festivalul Internaţional Future Shorts 2008-2009 debutează vineri, în Bucureşti

Festivalul debutează vineri, începând cu ora 20.30, la Galeriile Artexpo ale Muzeului de Artă Contemporană (Teatrul Naţional Bucureşti, etajul 3), cu un eveniment ce combină cinematografia, muzica şi efectele vizuale speciale.

Festivalul Internaţional Future Shorts a debutat în Marea Britanie în 2003 şi desfăşoară concomitent evenimente în peste 30 de ţări din toată lumea.

Pe parcursul acestui an, dar şi anul viitor, Future Shorts România va continua cu alte evenimente originale în Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi. Fiecare eveniment este conceput astfel încât să prezinte scurtmetraje în cele mai neconvenţionale locaţii, vizionarea fiind întotdeauna urmată de o noapte întreagă de distracţie si muzică bună.

"Suntem încântaţi să susţinem Future Shorts, un concept inovator prin care publicul din România se poate bucura de o experienţă unică, ce combină evenimente cinematografice şi muzicale, în unele dintre cele mai neobişnuite locaţii din România. Pentru noi este şi un proiect de pionierat, prin care Vodafone aduce utilizatorilor tehnologia şi distracţia, oferind acces direct de pe telefonul mobil la filme, la un conţinut exclusiv în orice moment şi în orice loc, prin serviciul Vodafone live!", a declarat David Perrotta, Senior Director, Customer Experience, Vodafone România.

"Future Shorts dă o şansă reală tinerilor care doresc să se lanseze în cinematografie, oferindu-le o platformă prin care îşi pot prezenta creaţiile unor audienţe impresionante şi pot fi remarcaţi. Nu în ultimul rând, Future Shorts se bucură de spijinul Vodafone, una dintre cele mai inovatoare companii, ceea ce dă întregului eveniment o nouă dimensiune - devenind astfel primul festival mobil de scurtmetraje din România ce se deruleaza pe parcursul unui an", a declarat Robert Crângaşu, Director Festival Future Shorts România.

La deschiderea evenimentului vor fi prezenţi, printre alţii Ada Solomon şi Tudor Giurgiu, care vor împărtăşi publicului din experienţa personală şi le vor vorbi tinerilor despre cum au început să lucreze în industria filmului şi cum s-au consacrat, oferindu-le astfel artiştilor aflaţi la început de drum sfaturi şi idei importante.

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici