Festivalul SoNoRo începe cu un concert în premieră

Festivalul SoNoRo, care are loc între 1 şi 14 noiembrie, la Bucureşti, Timişoara şi Cluj, prezintă, în premieră, anul acesta, un concert de Bach în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, au anunţat organizatorii.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Festivalul SoNoRo începe cu un concert în premieră

Festivalul SoNoRo începe cu un concert în premieră

Pe 31 octombrie va fi vernisată, la Cărtureşti (str. Arthur Verona) o expoziţie de fotografii din cele două ediţii anterioare ale Festivalului SoNoRo.

Răzvan Popovici a declarat că fotografiile vor fi prezentate şi în cadrul concertelor din festival. Expoziţia va fi prezentată împreună cu albumul "Seasons", care cuprinde piese interpretate de artişti care au participat la programul SoNoRo Interferenţe.

Festivalul SoNoRo este un omagiu adus muzicii de cameră.

Fiecare concert din festivalul va purta un anumit motto, stilurile interpretate pe scenele SoNoRo variind de la muzica romantică la creaţii contemporane, de la muzică barocă la improvizaţii inspirate din tangoul argentinian, de la universul exuberant al lui Antonin Dvorak la muzica impresionistă a lui Claude Debussy şi George Enescu.

Invitaţii festivalului SoNoRo se numără printre cei mai apreciaţi artişti din lume, provenind din Londra, Berlin, Tokio, Munchen, Bucureşti, Buenos Aires, Paris şi Viena: Diana Ketler (pian), Konstantin Lifschitz (pian), Daishin Kashimoto (vioară), Susanna Yoko Henkel (vioară), Alexander Sitkovetsky (vioară), Răzvan Popovici (violă), Mihai Cocea (violă), Alexander Chaushian (violoncel), Bernhard Naoki Hedenborg (violoncel), Reto Bieri (clarinet), Andu Dumitrescu (VJ) şi Marcello Nisinman (bandoneon).

Începând cu ediţia de anul trecut, SoNoRo este partener într-o reţea de festivaluri internaţionale, desfăşurate în Germania (Mozartiade, Augsburg şi Chiemgauer Musikfrühling, Traunstein), Austria (Festivalul Gmunden), Anglia (Music at Plush, Dorset), Slovenia (Festivalul Tartini, Piran) şi Japonia (Kobe Arts Festival).

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici