- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (20.08.2015, 14:47)
- Dorina Călin
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Festivalul Undercloud 2015: Spectacole de teatru, lansări de carte, ateliere, conferinţe şi un cros inedit
Spectacole de teatru independent, spectacole-lectură, lansări de carte, conferinţe, ateliere, o terasă neconvenţională şi un cros cultural inedit sunt câteva dintre propunerile din acest an ale Festivalului Internaţional de Teatru Independent Undercloud, ce se va desfăşura în perioada 22-31 august.
Urmărește
482 afișări
Festivalul Undercloud 2015: Spectacole de teatru, lansări de carte, ateliere, conferinţe şi un cros inedit
În perioada 22 - 31 august, în Bucureşti, Festivalul Internaţional de Teatru Independent Undercloud vine cu o ofertă generoasă de teatru independent din ţară şi din străinătate, precum şi cu o serie de alte evenimente, precum lansări de carte, conferinţe şi ateliere.
Joi, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, Chris Simion, preşedintele festivalului, şi Carla Teaha, director executiv al Undercloud, au vorbit despre ediţia din acest an a evenimentului cultural.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Festivalul de Teatru Independent Underclound îşi propune să ofere spectatorilor o experienţă culturală complexă, iar, pe 22 august, de la ora 10.00, organizatorii şi publicul interesat fac încălzirea pentru deschiderea evenimentului, alergând cu o carte în mână, pentru a înfiinţa o bibliotecă.
Iniţiatorii crosului, care va avea loc sâmbătă, de la ora 10.00, pe traseul Arcul de Triumf - Muzeul Naţional al Ţăranului Român, sunt Chris Simion, regizoare şi scriitoare, şi Valeria van Groningen, multiplă campioană olimpică.
Condiţia înscrierii este ca participanţii să aibă la ei o carte pe care o consideră esenţială pentru cultura lor şi a celorlalţi. După ce s-au înscris şi după startul dat de fosta gimnastă Andreea Răducanu, participanţii aleargă sau merg pe distanţa propusă cu cartea în mână. În plus, când ajung la linia de sosire, o donează bibliotecii "Undercloud", care va funcţiona în Clubul Ţăranului.
Biblioteca va fi deschisă bucureştenilor pe toată perioada anului. Toţi iubitorii de literatură vor putea împrumuta cărţile gratuit. Pentru că este un cros atipic, numerele vor fi ataşate ca semn de carte. În acest fel, donaţia va rămâne în amintirea cititorilor şi va intra în istoria bibliotecii.
Ediţia a VIII-a a festivalului se desfăşoară sub sigla programului european EFFE 2015-2016 - Europe for Festivals, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa. Undercloud este singurul festival internaţional de teatru independent din România care a primit această distincţie.
Potrivit lui Chris Simion, anul acesta, Undercloud are trei secţiuni: "Concurs" - unde participă spectacole realizate de tineri creatori care se remarcă prin inovaţie şi originalitate; "Invitaţi din România" - formată din spectacole în care joacă actori cu experienţă şi notorietate care contribuie la susţinerea mişcării de teatru independent (Oana Pellea, Marian Râlea, Florin Piersic Jr, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Lia Bugnar, Claudiu Bleonţ) şi "Invitaţi din străinătate" - care propune un focus Republica Moldova, ce participă cu trei spectacole ale Laboratorului teatral Foosbook din Chişinău ("Sex & Perestroika", "Bash" şi "Nekrotitanium"). Din Israel vine spectacolul "Căderea", de Albert Camus, în interpretarea lui Nico Nitai, care va primi premiul de excelenţă Undercloud 2015 - această montare apare în Cartea Recordurilor şi se joacă de 45 de ani.
Începând cu această ediţie, Undercloud a iniţiat Premiul Teatru - Liber Under Any Cloud pentru un teatru de stat care sprijină teatrul independent. Distincţia va fi acordată Teatrului Bulandra din Bucureşti, pentru spectacolul "Artă", de Yasmina Reza.
De asemenea, la conferinţa de presă a fost anunţat juriul festivalului, format din regizoarea Sanda Manu, dramaturgul Matei Vişniec, teatrologul Irina Ionescu, actorul George Ivaşcu şi teatrologul Octavian Saiu.
La Undercloud, publicul nu va urmări doar spectacole de teatru, ci va putea participa şi la o serie de evenimente conexe susţinute de personalităţi marcante ale teatrului contemporan. Astfel, criticul de teatru George Banu îşi lansează, pe 27 august, ora 20.00, în Sala Club a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, volumele "Parisul personal", "Casa cu daruri" şi "Japonia, imperiul teatrului" (Editura Nemira). Totodată, pe 28 august, de la ora 20.15, va avea loc lansarea cărţii "Hamlet şi nebunia lumii", de Octavian Saiu (editura Paidea), în prezenţa autorului, iar, pe 30 august, de la ora 17.45, va fi lansată cartea "Omul din care a fost extras răul", de Matei Vişniec (editura Polirom), în prezenţa autorului.
Totodată, vor avea loc ateliere şi conferinţe susţinute de Sanda Manu şi George Banu.
De asemenea, sâmbătă, în prima zi de festival, are loc proiecţia documentarului "In Debt We Art", realizat de actorul Daniel Popa, despre teatrul independent. Proiecţia va avea loc în aer liber, de la ora 22.00, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român.
Accesul la evenimentele conexe din cadrul festivalului este gratuit.
În ceea ce priveşte biletele pentru festival, acestea pot fi achiziţionate de pe site-ul www.bilete.ro şi de la InfoPoint-ul Undercloud, de la Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Preţul unui bilet este de 35 de lei. Totodată, există o ofertă pusă la dispoziţia spectatorilor de unul dintre sponsori. Astfel, un bilet cumpărat cu un card Raiffeisen oferă un al doilea bilet gratis. Oferta este dedicată doar spectatorilor care vor opta pentru plata cu cardul.
Mai multe detalii despre programul festivalului se găsesc pe site-ul oficial www.undercloud.ro.
Undercloud 2015 este finanţat de ArCuB, în cadrul Programului cultural "Eşti Bucureşti" 2015 (Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti), Ministerul Culturii şi Cultelor şi Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe