- Home
- Cultură-Media
- TÂRGU JIU, (25.10.2012, 16:45)
- Alina Dan - Mediafax ,
Filiala ICR Oltenia, anunţată iniţial la Craiova, va avea sediul la Târgu Jiu
Filiala din provincia istorică Oltenia a Institutului Cultural Român (ICR) va fi la Târgu Jiu şi nu la Craiova, aşa cum anunţase iniţial conducerea institutului, printr-un comunicat, la sfârşitul lunii septembrie.
Urmărește
204 afișări
Filiala ICR Oltenia, anunţată iniţial la Craiova, va avea sediul la Târgu Jiu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Noul sediu al ICR Oltenia va fi la Târgu Jiu, în casa Grigorie Iunian, actualul sediu al Bibliotecii Centrale "Tudor Arghezi" a Universităţii "Constantin Brâncuşi". Informaţia a fost confirmată pentru MEDIAFAX atât de preşedintele ICR, Andrei Marga, cât şi de rectorul Universităţii "Constantin Brâncuşi", Moise Bojincă.
"În proiectul nostru de înfiinţare a unor filiale ICR în ţară ne-am adresat capitalelor istorice, iar dacă ei (reprezentanţii Universităţii din Târgu Jiu, dar şi ai primăriilor şi consiliului judeţean Craiova, care cooperează cu ICR în cadrul noilor filiale, n.r.) s-au înţeles pentru o suprafaţă mai mare, cu atât mai bine. Au autonomie şi se pot organiza aşa cum doresc", a declarat Andrei Marga pentru MEDIAFAX.
În ceea ce priveşte data la care noul sediu va fi funcţional, rectorul Universităţii "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu a precizat că, deocamdată, detaliile organizatorice nu au fost puse la punct. "La momentul acesta, aşteptăm să vedem cum ne organizăm. Este vorba despre trei - patru birouri spaţioase, care pot fi folosite pentru activitatea filialei regionale a ICR", a spus profesorul Moise Bojincă pentru MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
Acesta a subliniat că nu cunoaşte detalii cu privire la decizia de mutare a noului sediu al ICR Oltenia de la Craiova la Târgu Jiu, discuţiile în acest sens fiind purtate între preşedintele Senatului universităţii, Adrian Gorun, şi conducerea ICR.
"Cred că la luarea acestei decizii a prevalat partea legată de cultură, întrucât Târgu Jiu îl are pe Brâncuşi", a mai spus rectorul Universităţii "Constantin Brâncuşi".
La sfârşitul lunii septembrie, conducerea ICR a anunţat că va deschide alte patru noi filiale în ţară - Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova -, ca parte a "efortului de a face activitatea Institutului Cultural Român cât mai accesibilă celor interesaţi din întreaga ţară". Cele patru noi filiale ale ICR vor fi deschise în cooperare cu primăriile şi consiliile judeţene respective.
Fiecare dintre filiale va fi condusă de un director şi un director adjunct, desemnaţi de Institutul Cultural Român. Directoratul va fi asistat de 3-5 referenţi.
În acest sens, pe 8 octombrie, ICR a propus spre desemnare în funcţiile de directori de filială pe Cassian Maria Spiridon (director) şi Marius Chelaru (director adjunct), pentru filiala din Iaşi, Irina Petraş (director) şi Pompei Cocean (director adjunct), pentru filiala de la Cluj-Napoca, Gheorghe Schwartz (director) şi Lucian Alexiu (director adjunct), la filiala de la Timişoara, şi Valentin Coşoveanu (director) şi Marinela Pârvulescu (director adjunct), pentru filiala ICR de la Craiova.
Tot pe 8 octombrie, ICR a anunţat că intenţionează să deschidă noi filiale în şapte mari oraşe ale lumii - Beijing, Moscova, São Paulo, Alexandria, Atena, München-Nürnberg, Kiev - ca parte a măsurilor de asigurare a unei "cunoaşteri mai bune şi sporirea prestigiului culturii române în străinătate".
Conducerea Institutului Cultural Român s-a schimbat pe 11 septembrie, odată cu numirea lui Andrei Marga în funcţia de preşedinte al instituţiei. Acesta a fost propus de PNL, care a solicitat plenului Senatului un vot, fără a mai fi nevoie de audierea acestuia în comisiile de specialitate.
La începutul lunii august, Horia-Roman Patapievici şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al ICR, gestul său fiind urmat de cel al vicepreşedinţilor Tania Mihăilescu şi Mircea Mihăieş. Patapievici anunţase, la sfârşitul lunii iunie, că întreaga conducere ICR îşi va da demisia dacă Curtea Constituţională va decide că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 27/ 2012, care prevede trecerea ICR de sub autoritatea preşedintelui sub cea a Senatului, este declarată constituţională. Patapievici a ocupat funcţia de preşedinte al ICR din 2005.
La mijlocul lunii septembrie, Andrei Marga a declarat că a transmis Guvernului o solicitare de majorare a bugetului institutului, pentru deschiderea de noi filiale în America Latină, China şi Rusia şi pentru plata noilor angajaţi. Astfel, după a doua rectificare bugetară din 2012, ICR a obţinut suma de 676.000 de lei. Contactat de MEDIAFAX, Andrei Marga a spus că suma fost acordată în urma unei solicitări "pentru lucruri de urgenţă", în condiţiile în care bugetul pe 2012 a fost aproape epuizat de fosta conducere.
"Dar mai trebuie bani", a susţinut preşedintele ICR, care a subliniat că, în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, ICR a obţinut deja o sumă suplimentară de 1 milion de lei, dar şi asigurările că "programele majore vor merge înainte".
În prezent, reţeaua institutelor culturale româneşti din străinătate cuprinde un număr de 17 institute - Berlin, Bruxelles, Chişinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varşovia, Veneţia şi Viena - cel de la Budapesta primind, în decembrie 2007, o extensie la Seghedin.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe