Film, dezbatere şi expoziţie, la 60 de ani de la publicare romanului „Moromeţii”, în Capitală – VIDEO

Publicat: 03 07. 2015, 10:45
Actualizat: 04 04. 2020, 01:51

Mai multe evenimente dedicate uneia dintre cărţile importante ale literaturii române, „Moromeţii”, scrisă de Marin Preda, au loc, în perioada 10 iunie – 9 iulie, la Institutul Cultural Român (ICR) din Londra, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la publicarea romanului.

Totodată, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR), în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează pe 7 iulie, de la ora 17.30, la sediul ICR din Bucureşti, evenimentul „Moromeţii – 60”.

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la apariţia primului volum al uneia dintre cele mai importante capodopere a literaturii române, valoare de necontestat a patrimoniului literar naţional – „Moromeţii”, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

De-a lungul celor şase decenii, fiind considerat unul dintre romanele de referinţe semnate de scriitorul Marin Preda, „Moromeţii” a fost citit şi recitit, reeditat în numeroase ediţii, a circulat prin toată lumea datorită traducerilor de care acesta s-a bucurat încă de la început, a fost studiat de toate generaţiile de elevi şi studenţi filologi, formate în această perioadă, a fost analizat din diferite perspective de cei mai importanţi istorici şi critici literari din ţară, montat şi ecranizat de mari personalităţi ale lumii teatrale şi cinematografice româneşti.

Muzeul Naţional al Literaturii Române doreşte să marcheze acest eveniment prin desfăşurarea unui nou program cultural, care va cuprinde expoziţia „Moromeţii 60” şi filmul adaptat după roman, în regia lui Stere Gulea, în 1987.