Filme de Adina Pintilie şi Radu Jude, premiate în Croaţia (Video)

Publicat: 16 07. 2008, 15:54
Actualizat: 06 11. 2012, 08:58

Radu Jude a câştigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj cu "Dimineaţa", în timp ce filmul Adinei Pintilie a fost distins pentru cel mai bun documentar, informează cineuropa.org.

Premiul la categoria "cel mai bun lungmetraj", unde a concurat şi Nae Caranfil cu "Restul e tăcere", a revenit filmului "The Adventurers" de Bela Paczolaj (Ungaria).

Festivalul Internaţional de Film de la Vukovar a fost una dintre primele iniţiative ale autorităţilor de a reînvia viaţa culturală a localităţii – una dintre cele mai afectate de războaiele balcanice din anii ’90.

Realizat în 2006, "Dimineaţa" de Radu Jude spune povestea unui drum cu taxiul dintre Jilava şi Bucureşti.

Jude a mai regizat, până în prezent, scurtmetraje precum "O zi lungă" (2004),"Lampa cu căciulă" (2006) şi "Alexandra" (2006), iar în iulie anul acesta a început filmările pentru primul său lungmetraj, "Cea mai fericită fată din lume".

Documentarul Adinei Pintilie, care urmăreşte existenţa unei comunităţi marginale, aceea a bolnavilor psihic, a fost distins şi cu premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional de Cinema Contemporan din Mexic.

Pelicula a mai obţinut premiul Golden Dove, pentru cel mai bun documentar la Dok Leipzig 2007, a fost selectată la prestigiosul festival de clasa A de la Locarno, în competiţia "Filmmakers of the Present", şi a fost inclusă în "Best of Fests" IDFA, Amsterdam 2007.