- Home
- Cultură-Media
- SARAJEVO, (18.07.2010, 13:12)
- ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Filme de Silviu Purcărete şi Ivana Mladenović, la Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo
Comedia neagră "Undeva la Palilula" de Silviu Purcărete şi documentarul "Lumea în pătrăţele" de Ivana Mladenović au fost selectate în programul CineLink Work in Progress al festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, care se desfăşoară între 23 şi 31 iulie, informează site-ul evenimentului.
Urmărește
65 afișări
Filme de Silviu Purcărete (Foto) şi Ivana Mladenović, la Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)
Programul CineLink Work in Progress, care include, anul acesta, şase filme, este dedicat proiectelor care sunt în stadiul de postproducţie şi oferă creatorilor acestora ocazia de a obţine sprijin financiar.
Secţiunea are două premii, Post republic Award (constând în servicii de postproducţie în valoare de 80.000 de euro) şi RestArt Award (servicii de postproducţie în valoare de 20.000 de euro). De altfel, filmul "Eu când vreau să fluier, fluier" de Florin Şerban, dublu premiat anul acesta la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, a câştigat, în 2009, marele premiu al CineLink Work in Progress.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
Filmul "Undeva la Palilula", produs de Libra Film, este debutul în cinematografie al cunoscutului regizor de teatru Silviu Purcărete.
Filmările au început pe 14 octombrie, în Bucureşti, întregul decor al filmului fiind construit într-un platou improvizat într-o hală industrială dezafectată de 10.000 de metri pătraţi din uzinele Republica. Scenografii au recreat atmosfera unui spital de provincie din anii '60, care are o curte interioară, prin mijlocul căreia trece locomotiva unui tren. De asemenea, în platou au fost amenajate şi alte decoruri, cum ar fi un lac, o livadă, un cimitir, toate acestea în mărime naturală.
Protagonistul filmului este Serafim, proaspăt absolvent al Şcolii de Medicină, care primeşte repartiţie pe termen scurt la spitalul din Palilula - un sanatoriu-lazaret, spital improbabil, clinică ginecologică într-un loc unde nu se naşte nici un copil. Palilula e un orăşel fantomă, pierdut în mijlocul câmpiei valahe, un loc unde derizoriul coexistă cu lucruri fermecătoare, iar populaţia e izolată pentru eternitate în beţie, petreceri şi orgii. Filmul urmăreşte periplul doctorului Serafim prin Palilula, pe perioada mai multor ani şi anotimpuri.
Din distribuţia filmului fac parte actori români de renume precum Marcel Iureş, Marius Manole, Răzvan Vasilescu, George Mihăiţă, Ilie Gheorghe, Ofelia Popii şi Ioana Crăciunescu. Rolul principal este jucat de actorul Teatrului Maghiar din Cluj Dimeny Aron, cunoscut publicului cinefil din filmele maghiare "Fateless", în regia lui Lajos Koltai (ecranizarea romanului omonim de Imre Kertesz), şi "Mansfeld", de Andor Szilágyi.
Pe de altă parte, "Lumea în pătrăţele" de Ivana Mladenović este un documentar despre viaţa oamenilor care ies din închisoare. Producţia este semnată de Strada Film, companie care a realizat filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", o peliculă despre viaţa în închisoare în care au jucat şi deţinuţi.
Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo beneficiază anul acesta de o prezenţă românească. Regizorul român Cristi Puiu va fi preşedintele juriului de lungmetraj ficţiune, categorie în care este prezent filmul "Marţi, după Crăciun" de Radu Muntean. Totodată, în competiţia dedicată scurtmetrajelor au fost selectate filmele "Lord" de Adrian Sitaru şi "Derby" de Paul Negoescu.
În secţiunea specială Focus, Festivalul de Film de la Sarajevo va prezenta mai multe pelicule, printre care lungmetrajele româneşti "Aurora" de Cristi Puiu şi "Medalia de Onoare" de Călin Netzer.
De asemenea, lungmetrajul "Eu când vreau să fluier, fluier" de Florin Şerban va fi proiectat în Open Air Programme al festivalului. Peliculele "Kapitalism - Reţeta noastră secretă" de Alexandru Solomon şi "Lumea văzută de Ion B." de Alexander Nanau au fost selectate în competiţia dedicată documentarelor a Festivalului de Film de la Sarajevo.
Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo este unul dintre cele mai importante evenimente de gen din regiune. A beneficiat, de-a lungul timpului, de invitaţi importanţi, precum Martin Scorsese, Darren Aronofski, Bono, dar a şi oferit sprijin financiar tinerilor artişti din zonă.
În 2010, printre invitaţii de onoare ai festivalului se numără actorul american Morgan Freeman şi regizorul francez Gaspar Noé.
Citește pe alephnews.ro: Moscova nu are bani nici să câștige războiul cu Ucraina, nici să piardă. Care este situația economică a Rusiei
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ce a primit o clientă, după ce a comandat piept de pui în restaurantul lui Dani Oțil: „M-am îmbolnăvit pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe