Filme mute rare, retrocedate Statelor Unite ale Americii de către Rusia

Un număr de zece filme mute americane, retrocedate recent de către Rusia, sunt restaurate cu multă atenţie de câţiva tehnicieni într-un laborator ultramodern din Biblioteca Congresului american, situat la 115 kilometri de Washington.

Urmărește
265 afișări
Imaginea articolului Filme mute rare, retrocedate Statelor Unite ale Americii de către Rusia

Filme mute rare, retrocedate Statelor Unite ale Americii de către Rusia (Imagine: Shutterstock)

Cele 10 filme, despre care s-a crezut mult timp că s-au pierdut, au intrat în uriaşa colecţie de 700.000 de bobine conservate în statul american Virginia, la National Audio-Visual Conservation Center (NAVCC), într-un buncăr în care temperatura este mereu constantă.

Printre aceste "bijuterii" restituite de către ruşi la sfârşitul anului 2010 se numără "The Arab", un film regizat, în 1924, de Rex Ingram, cineastul care a făcut din Rudolf Valentino unul din marile staruri ale cinematografiei mondiale, după rolul acestuia din filmul "Cei patru călăreţi ai Apocalipsului" (1921). Celelalte filme sunt western-uri, comedii şi drame, regizate de nume mari din epocă, însă ale căror titluri sunt astăzi uitate.

Preţioasele pelicule, turnate în anii 1920, au îmbogăţit astfel colecţia de filme, emisiuni TV şi înregistrări radio păstrate în acest buncăr ce a fost construit iniţial pentru a adăposti rezerva naţională de bilete de bancă în cazul unui atac nuclear sovietic.

În anii 1920, peliculele folosite pentru imprimarea filmelor conţineau nitraţi, o substanţă cu un potenţial periculos, deoarece devin inflamabile atunci când sunt expuse la o sursă de căldură. Multe filme din era cinematografului mut au pierit astfel în incendii sau au fost conservate doar parţial.

"Studiourile americane făceau filme pe bandă rulandă şi le vindeau în lumea întreagă", a declarat Patrick Loughney, directorul NAVCC, explicând motivele pentru care anumite filme mute au fost păstrate în arhivele altor ţări, nu în Statele Unite ale Americii.

"Ideea era următoarea: dacă vă plăceau filmele cu Fred Astaire, trebuia să aşteptaţi doar şase luni şi apărea imediat unul. Ţările străine cărora le vindeam supravegheau acest fenomen mult mai atent decât o făceam noi", a adăugat aceeaşi sursă.

Aceste filme au "inundat" piaţa rusă încă de la începutul anilor 1910, continuând să se vândă şi după revoluţia rusă, până la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.

"Potrivit arhivelor noastre, peste 1.300 de filme au fost distribuite în Rusia pe parcursul acelei perioade", a adăugat Loughney.

Ruşii aveau mare grijă de filmele vechi şi au restituit Statelor Unite copii numerice de bună calitate ale celor 10 filme mute, care vor putea fi transformate în producţii pe peliculă de 35 de milimetri.

Înainte de a face acest lucru, specialiştii americani de la NAVCC vor să restaureze subtitrările americane - textele care însoţesc imaginile. În prezent, în copia filmului "The Arab" trimisă de către Rusia, actorul Ramon Navarro, care joacă rolul unui beduin îndrăgostit de fiica unui misionar creştin, "vorbeşte" cu litere chirilice în subtitrarea de pe ecran. Specialiştii americani caută deja în imensa arhivă NAVCC subtitrările originale ale acestui film, scrise în limba engleză.

Şi Noua Zeelandă a retrocedat Statelor Unite o serie de filme vechi, iar NAVCC se află în discuţii cu Centre National du Cinéma din Franţa pentru repatrierea în buncărul din Virginia a circa 20.000 de bobine de filme vechi.

Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici