- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (05.10.2011, 19:23)
- Oana Ghita ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Filmele româneşti prezentate pe Croazetă în ultimii 10 ani, la Les Films de Cannes à Bucarest
Filmele româneşti care au fost prezentate şi premiate pe Croazetă în ultimii zece ani vor rula la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, care se desfăşoară între 14 şi 20 octombrie, informează organizatorii.
Urmărește
159 afișări
Filmele româneşti prezentate pe Croazetă în ultimii 10 ani, la Les Films de Cannes à Bucarest (Imagine: Shutterstock)
La 10 ani de când filmul "Marfa şi banii", în regia lui Cristi Puiu, a dat startul prezenţelor la Festivalul de la Cannes ale unei noi generaţii de cineaşti, Les Films de Cannes à Bucarest (14 - 20 octombrie) îi celebrează pe regizorii români ai ultimului deceniu. Sub titulatura "De la film de şcoală la film de Cannes", spectatorii sunt invitaţi să (re)vadă filmele cineaştilor Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Nemescu, Cătălin Mitulescu, Radu Muntean, Andrei Ujică şi să participe la discuţii cu ocazia proiecţiilor. Fiecare dintre cele şapte zile ale festivalului va fi dedicată unui regizor român - aceştia urmând să vorbească deopotrivă despre filmele lor şi despre prezenţa la Cannes, precum şi despre un titlu din selecţia de pe Croazetă din acest an.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump cere Curții Supreme din SUA să suspende legea ce ar interzice TikTok-ul
-
Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025
-
Se întoarce obligativitatea purtării măştilor în mai multe spitale din Ţara Galilor
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / SUA trimite noi ajutoare militare Ucrainei / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Programul este adresat în mod special tinerilor şi va fi organizat în parteneriat cu două proiecte de educaţie cinematografică: "Cinema.edu" şi "Education à l'image". Primul a debutat în primăvara acestui an, la Noul Cinematograf al Regizorului Român din Bucureşti, şi este destinat elevilor de toate vârstele, iar cel de-al doilea este organizat de Ambasada Franţei, în parteneriat cu regizori români şi cu Festivalul NexT, pentru tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, iniţiaţi în spiritul înţelegerii cinematografului de autor - după un model de program şcolar aplicat cu succes în Franţa începând cu anii '90.
Scurtmetrajele cineaştilor români - în cele mai multe dintre cazuri filmele de absolvire a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" - vor fi proiectate înaintea lungmetrajelor cu care au fost prezenţi la Cannes, studenţii şcolilor de cinema având ocazia să discute cu autorii sau cu alţi membri ai echipelor filmelor despre saltul de la scurtmetraj la lungmetraj şi despre ce a însemnat participarea la Cannes în cariera fiecăruia.
Intrarea la proiecţiile de film românesc va fi liberă, în limita locurilor disponibile.
La Noul Cinematograf al Regizorului Român şi Cinema Studio vor rula filmele "Marfa şi banii" (Cristi Puiu - Quinzaine des Réalisateurs, 2001), precedat de "Înainte de micul dejun", "A fost sau n-a fost" (Corneliu Porumboiu - Camera d'Or, 2006) şi "Pe aripile vinului", "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" (Cătălin Mitulescu - premiu de interpretare Un Certain Regard pentru Dorotheea Petre, 2006) şi "17 minute întârziere", "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" (Cristian Mungiu - Palme d'Or, 2007) şi "Mâna lui Paulişta", "California Dreamin' (nesfârşit)" (Cristian Nemescu - marele premiu Un Certain Regard, 2007) şi "Poveste de la scara C", "Marţi după Crăciun" (Radu Muntean - Un Certain Regard, 2010) şi "Ea", "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" (Andrei Ujică - selecţia oficială, în afara competiţiei, Cannes 2010) şi "2Pasolini".
Într-un program separat va fi proiectată o selecţie de scurtmetraje româneşti care au avut premiera la Cannes în ultimii 10 ani: "Trafic" (Cătălin Mitulescu - Palme d'Or, 2004), "Călătorie la oraş" (Corneliu Porumboiu - Premiul II Cinefondation, 2004), "Marilena de la P7" (Cristian Nemescu - Semaine de la Critique, 2006), "Megatron" (Marian Crişan - Palme d'Or, 2008), "Interior, scară de bloc" (Ciprian Alexandrescu - Cinefondation, 2008),
Anul acesta, Les Films de Cannes à Bucarest aduce, în premieră, câteva dintre filmele apreciate sau premiate la recent încheiata ediţie a festivalului de pe Coasta de Azur: thrillerul cu accente horror "La piel que habito", în regia lui Pedro Almodovar, "Route Irish", al lui Ken Loach (ambele distribuite în România de Independenţa Film), "Le Havre", în regia lui Aki Kaurismäki (premiul FIPRESCI la Cannes 2011), Elena", al regizorului rus Andrei Zviaghinţev, recompensat cu Premiul special al juriului secţiunii Un Certain Regard.
Tot în premieră vor rula şi "Arirang", de Kim Ki-duk (marele premiu Un Certain Regard), şi "Play", în regia lui Ruben Östlund, distins cu premiul Coup de Cœur al secţiunii Quinzaine des Réalisateurs. Laureatul cu Palme d'Or, "The Tree of Life", în regia lui Terrence Malick - cu Brad Pitt şi Sean Penn pe afiş - va avea una dintre puţinele proiecţii în România, pentru că pelicula nu va rula în cinematografe. În program se vor regăsi şi "Melancholia" lui Lars Von Trier, distribuit în România de Independenţa Film, şi "Midnight in Paris", comedia lui Woody Allen.
La 35 de ani de la premiera lui "Taxi Driver", laureat cu Palme d'Or în 1976, Les Films de Cannes à Bucarest aduce filmul-cult al lui Martin Scorsese în România, în versiune restaurată, în cadrul unei proiecţii-eveniment.
Programul Les Films de Cannes à Bucarest va fi disponibil, în luna octombrie, pe site-ul www.filmedefestival.ro.
Biletele pot fi achiziţionate începând de pe 10 octombrie, de la casa de bilete a Cinema Studio.
Evenimentul este organizat de compania de distribuţie Voodoo Films.
Citește pe alephnews.ro: Specialiștii britanici au realizat un plan alimentar pentru ultimele zile din an. Cum rămâi fresh până în 2025?
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
De la anul „ultra-bogaţilor”, la cel în care trebuie să ne confruntăm cu consecinţele deceniilor de acumulări de datorii. Ce s-ar putea întâmpla în 2025?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe