- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (18.04.2011, 14:08)
Filmul "Aurora", de Cristi Puiu, va avea premiera la HBO România pe 1 mai
Lungmetrajul "Aurora", în regia lui Cristi Puiu, va avea premiera la HBO România pe 1 mai, de la ora 20.00, informează postul de televiziune.
Urmărește
48 afișări
Filmul "Aurora" va mai fi difuzat la HBO pe 4 mai, 13 mai, 21 mai şi 30 mai.
Lungmetrajul "Aurora", care a avut premiera mondială în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes, anul trecut, îl prezintă pe Cristi Puiu nu doar în calitate de regizor, ci şi în calitate de actor în rol principal. Puiu îl interpretează pe Viorel, un bărbat divorţat, care, pe fondul unei depresii, recurge la acţiuni extreme.
Printre numele din distribuţie se regăsesc Clara Vodă şi Gelu Colceag. Imaginea este semnată de Viorel Sergovici.
Filmul "Aurora" este o producţie a casei Mandragora, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din România (CNC), Eurimages, SC Serv Invest SRL, OFC Section Cinéma, Centre National de la Cinématographie (Franţa), în colaborare cu ARTE France Cinéma, ZDF/ ARTE, Societatea Română de Televiziune, TSR/SSR, HBO România.
Premiera de gală a filmului "Aurora" a avut loc pe 10 martie, la Cinema Pro din Bucureşti. În acest context, regizorul Cristi Puiu a primit distincţia de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor din partea ambasadorului Franţei la Bucureşti, Henri Paul.
Recent, pelicula "Aurora" de Cristi Puiu a obţinut menţiunea juriului la cea de-a 11 ediţie goEast - festivalul filmului din Europa Centrală şi de Est, care s-a desfăşurat între 6 şi 12 aprilie, la Wiesbaden.
Premiat în 2005, la Festivalul de Film de la Cannes, cu trofeul secţiunii Un Certain Regard, pentru "Moartea domnului Lăzărescu", Cristi Puiu a adunat în lista sa de autor de scenarii de film ori regizor titluri precum "Aurora" (2010), "Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea" (2004), "Marfa şi banii" (2001), "Before breakfast" (1995), "25.12. Bucharest, North Railway Station" (1996), "13 - 19 iulie 1998, Craiova, Azilul de bătrâni" (1998).
HBO (Home Box Office) s-a lansat în Europa Centrală în 1991, fiind disponibil în România din 1998. HBO CE, subsidiară a Home Box Office Inc., difuzează programe de televiziune premium şi în grilele de bază în 14 ţări din regiune: Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Slovenia, Croaţia, Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia şi Bosnia. Home Box Office Inc. este deţinut de compania Time Warner.
Citește pe alephnews.ro: Trăim mai mult, dar mai prost. Speranța de viață în România a ajuns la 75,1 ani. Vârsta medie până la care trăim sănătos este de 59 de ani
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:46
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1056. Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi / NATO lansează o operaţiune navală pentru protejarea infrastructurii din Marea Baltică / Un nou atac cu dronă a avariat o instalaţie industrială din regiunea Saratov din Rusia
-
ieri, 22:42
Tudorel Toader: Eu cred că ar trebui să poată candida Călin Georgescu