Filmul "Cea mai fericită fată din lume", prezentat la TIFF

Filmul "Cea mai fericită fată din lume", de Radu Jude, va fi prezentat, vineri, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), de la Cluj-Napoca, într-o proiecţie specială dedicată persoanelor nevăzătoare.

Urmărește
68 afișări
Imaginea articolului Filmul "Cea mai fericită fată din lume", prezentat la TIFF

Filmul "Cea mai fericită fată din lume", prezentat la TIFF

În parteneriat cu Fundaţia «Cartea Călătoare», organizatorii încearcă să repare ruptura existentă, în prezent, între domeniul cinematografiei şi o comunitate foarte mare de iubitori de film.

Vineri, de la ora 15.30, la cinematograful Republica din Cluj-Napoca, va fi difuzat filmul cu care a debutat în lungmetraj regizorul Radu Jude - "Cea mai fericită fată din lume".

Având la bază întâmplări reale, filmul spune povestea Deliei, o adolescentă care a câştigat o maşină în urma unei campanii promoţionale la sucuri răcoritoare. Ceea ce la început părea să fie un eveniment norocos din viaţa fetei se dovedeşte a fi o situaţie dureroasă, în urma căreia relaţiile familiei vor fi reanalizate, atât de "fericita" câştigătoare, cât şi de părinţii ei.

Persoanele cu deficienţe de vedere vor avea la dispoziţie căşti prin care vor putea auzi atât coloana sonoră a filmelor, cât şi descrierea părţii vizuale (acţiunea filmului). Accesul la filme este destinat atât nevăzătorilor, cât şi însoţitorilor acestora sau publicului larg.

"Cea mai fericită fată din lume" a fost distins cu premiul FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Cinema Independent IndieLisboa (23 aprilie - 3 mai).

Pelicula a câştigat, de asemenea, premiul CICAE (Confederation Internationale des Cinemas d'Arts et d'Essai) la Festivalul de la Berlin, premiul pentru cel mai bun scenariu (Radu Jude & Augustina Stanciu) la Festivalul Internaţional de Film B-EST şi, recent, menţiune specială a juriului pentru cea mai bună actriţă (Andreea Boşneag), la festivalul goEast de la Wiesbaden, distincţie "creată" special de juriul goEast pentru foarte tânăra artistă.

"Cea mai fericită fată din lume" a fost prezentat, de asemenea, anul acesta, în Programul ACID (Association du Cinema Independant pour sa Diffusion), din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) se desfăşoară în perioada 29 mai - 7 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici