Filmul "Copilăria lui Icar", în cinematografele româneşti, din 8 aprilie

Filmul "Copilăria lui Icar" de Alex Iordăchescu, ultimul film al lui Guillaume Depardieu, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 8 aprilie, informează distribuitorii.

Urmărește
7 afișări

La doi ani de la dispariţia actorului, "filmul testament" al acestuia, realizat în România, va fi la dispoziţia publicului român. Premiera de gală va avea loc pe 7 aprilie, la The Light Cinema, Bucureşti, la ora 19.00, în prezenţa echipei şi a invitaţilor săi. Începând cu luna aprilie, filmul va putea fi văzut în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Braşov, Vaslui, Arad şi Constanţa.

Filmul spune povestea lui Jonathan Vogel, care în urma unui accident şi-a pierdut un picior. Profesorul Karr îi propune un tratament revoluţionar pentru a-şi recăpăta piciorul. Speranţa de vindecare se transformă într-un coşmar, iar eroul filmului devine victima acestui tratament."Filmul spune povestea unui om, din clasa de mijloc, bolnav, care a pierdut o parte din el însuşi, care caută un remediu salvator. Ştiinţa îi face o promisiune, pe care nu o poate îndeplini la final. Problema protagonistului e, înainte de toate, de natură spirituală şi afectivă. Tehnica, ştiinţa şi toate avatarele nu îl pot ajuta. Din contră, îi grăbesc căderea", spune regizorul filmului.

"«Copilăria lui Icar» face parte dintr-un diptic. Acest diptic este constituit dintr-un film despre moarte şi despre încercarea noastră de a lupta împotriva degradării fizice şi dintr-un al doilea film despre un astronom care se îndrăgosteşte de o femeie, după ce a iubit doar stelele. Cu acest film doresc să evidenţiez relaţia paradoxală pe care noi o avem cu moartea şi suferinţa în societatea actuală. Realitatea a depăşit ficţiunea prin dispariţia tragică a lui Guillaume şi a făcut ca acest film să fie mai dificil şi mai tulburător", îşi continuă mărturisirea Alex Iordăchescu.

Alex Iordăchescu a trecut de la Şcoala de Arte Decorative din Geneva la Şcoala tehnologiilor muzicale. Apoi în 1993 a intrat la Şcoala Superioară de Arte Vizuale (ESAV) din Geneva, departamentul Multimedia şi Video, unde a studiat cinci ani, lucrând în acelaşi timp în domeniul web design-ului. După ce termină ESAV, devine director artistic, din 1999 pâna în 2004, pentru societăţile marchFirst, apoi Blue Infinity, iar apoi pune bazele companiei sale Elefant Films în 2005. Filmul "Copilăria lui Icar" este primul său lungmetraj, înainte de el realizând patru scurtmetraje, dintre care s-a remarcat "Le tramway d'Andréa".

Filmul este o coproducţie Franţa (Freshline Productions)/ Elveţia (Elefant Films Sarl)/ România (Elefant Film) şi a avut o echipă formată din Guillaume Depardieu, Alysson Paradis, Carlo Brandt şi Dorotheea Petre (actori), Cătălin Cristuţiu & Alex Iordăchescu (montaj), Marius Panduru (imagine), The Young Gods (muzică) şi Călin Papură (scenografie).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici