Filmul "Discursul regelui", marele învingător la gala National Movie Awards 2011 din Marea Britanie

Lungmetrajul "The King's Speech / Discursul regelui" a fost marele învingător la National Movie Awards 2011, filmul britanic câştigând trei trofee importante în cadrul acestei gale organizate miercuri la Londra, informează contactmusic.com.

Urmărește
10 afișări

Lungmetrajul "Discursul regelui", în care Colin Firth interpretează rolul regelui George al VI-lea, care este bâlbâit şi apelează la serviciile unui logoped (Geoffrey Rush) înainte de a susţine discursul în care anunţă intrarea Marii Britanii în cel de-Al Doilea Război Mondial în direct la BBC, s-a impus la categoriile "cea mai bună dramă / Drama", "performanţa anului / Performance of the Year" şi "recunoaştere specială / Special Recognition", în urma voturilor exprimate de public.

Actriţa Gwyneth Paltrow a participat la această gală, organizată la Wembley Arena din Londra, pentru a oferi trofeele categoriei "recunoaştere specială / Special Recognition" actorului Geoffrey Rush şi regizorului Tom Hooper. Actorul Colin Firth, câştigătorul categoriei "performanţa anului / performance of the year", nu a fost prezent la eveniment.

Franciza "Harry Potter" s-a dovedit la rândul ei foarte populară în rândul spectatorilor, filmul "Harry Potter and the Deathly Hallows: Part I" impunându-se la categoria "fantezie / Fantasy", iar continuarea sa, lungmetrajul "Harry Potter and the Deathly Hallows: Part II", s-a impus la categoria "filmul verii care trebuie neapărat văzut / Must See Movie of the Summer".

Actriţa Bonnie Wright, interpreta personajului Ginny Weasley în seria "Harry Potter", a fost prezentă la ceremonie pentru a primi aceste premii, dar şi pentru a fi alături de logodnicul ei, actorul Jamie Campbell Bower, desemnat câştigătorul categoriei "One To Watch: Brits Going Global".

Johnny Depp a fost recompensat cu trofeul categoriei "Screen Icon"şi le-a mulţumit, prin intermediul unui mesaj video înregistrat, fanilor care l-au votat.

La categoria "animaţie" s-a impus pelicula "Tangled", iar la categoria "comedie" a triumfat lungmetrajul "Paul".

Eliza Doolittle, Take That şi JLS s-au numărat printre artiştii care au susţinut recitaluri în cadrul acestei gale, iar Shirley Bassey, actorii din distribuţia sitcomului "The InBetweeners" şi pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton au fost câteva dintre vedetele invitate să înmâneze trofeele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici