Filmul „Discursul regelui”, marele învingător la gala National Movie Awards 2011 din Marea Britanie
Lungmetrajul „Discursul regelui”, în care Colin Firth interpretează rolul regelui George al VI-lea, care este bâlbâit şi apelează la serviciile unui logoped (Geoffrey Rush) înainte de a susţine discursul în care anunţă intrarea Marii Britanii în cel de-Al Doilea Război Mondial în direct la BBC, s-a impus la categoriile „cea mai bună dramă / Drama”, „performanţa anului / Performance of the Year” şi „recunoaştere specială / Special Recognition”, în urma voturilor exprimate de public.
Actriţa Gwyneth Paltrow a participat la această gală, organizată la Wembley Arena din Londra, pentru a oferi trofeele categoriei „recunoaştere specială / Special Recognition” actorului Geoffrey Rush şi regizorului Tom Hooper. Actorul Colin Firth, câştigătorul categoriei „performanţa anului / performance of the year”, nu a fost prezent la eveniment.
Franciza „Harry Potter” s-a dovedit la rândul ei foarte populară în rândul spectatorilor, filmul „Harry Potter and the Deathly Hallows: Part I” impunându-se la categoria „fantezie / Fantasy”, iar continuarea sa, lungmetrajul „Harry Potter and the Deathly Hallows: Part II”, s-a impus la categoria „filmul verii care trebuie neapărat văzut / Must See Movie of the Summer”.
Actriţa Bonnie Wright, interpreta personajului Ginny Weasley în seria „Harry Potter”, a fost prezentă la ceremonie pentru a primi aceste premii, dar şi pentru a fi alături de logodnicul ei, actorul Jamie Campbell Bower, desemnat câştigătorul categoriei „One To Watch: Brits Going Global”.
Johnny Depp a fost recompensat cu trofeul categoriei „Screen Icon”şi le-a mulţumit, prin intermediul unui mesaj video înregistrat, fanilor care l-au votat.
La categoria „animaţie” s-a impus pelicula „Tangled”, iar la categoria „comedie” a triumfat lungmetrajul „Paul”.
Eliza Doolittle, Take That şi JLS s-au numărat printre artiştii care au susţinut recitaluri în cadrul acestei gale, iar Shirley Bassey, actorii din distribuţia sitcomului „The InBetweeners” şi pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton au fost câteva dintre vedetele invitate să înmâneze trofeele.