Premiul „Marin Sorescu” a fost înfiinţat de ICR Stockholm în 2007, iar anul acesta îi va reveni scriitorului suedez Aris Fioretos, „a cărui operă se mişcă cu uşurinţă, eleganţă, erudiţie şi acuitate intelectuală între diverse ţări, culturi şi epoci, precum şi între diverse limbi şi etnii. Rezultatul este o călătorie fascinantă, pe parcursul căreia Fioretos sondează condiţia umană şi bogăţia şi complexitatea sufletului. Amploarea şi versatilitatea operei lui Fioretos sunt impresionante: romanele, eseurile, traducerile, studiile şi prelegerile lui îl recomandă ca unul dintre cei mai importanţi şi erudiţi şscriitori suedezi contemporani”, se arată în motivaţia juriului.
Ceremonia de decernare va cuprinde o prezentare a vieţii şi operei lui Marin Sorescu realizată de Dan Shafran, o alocuţiune despre opera lui Aris Fioretos susţinută de Yukiko Duke, lecturi din scrierile lui Aris Fioretos şi ale lui Marin Sorescu, în interpretarea actorului Björn Granath, precum şi o prelegere susţinută de laureat. La ceremonie va fi prezentă şi scriitoarea Herta Müller, laureata premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009.
Juriul din acest an a fost format din Jonas Ellerstrom, editor şi traducător, Anna Hallberg, scriitor, traducător şi critic literar, Annina Rabe, critic literar, Yukiko Duke, scriitor, jurnalist şi traducător, şi Dan Shaf.
Aris Fioretos este autorul a 13 volume de proză şi eseuri, traduse în diverse limbi, printre care şi română – romanul său „Adevărul despre Sascha Knisch” a apărut în 2006, la editura Polirom, în traducerea Gabriellei Eftimie. Fioretos este, de altfel, un bun cunoscător al literaturii române şi autorul unor studii despre Paul Celan şi Emil Cioran.
În prezent, Aris Fioretos este profesor de estetică la Universitatea suedeză Södertörn şi visiting professor la Catedra de Limbi şi Literaturi Nordice a Universităţii Humboldt din Berlin. Este membru în Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung din Darmstadt, iar, din 2011, este, în acelaşi timp, unul dintre cei trei vicepreşedinţi ai Academiei. Aris Fioretos este autorul unor traduceri de excepţie, în limba suedeză, din operele lui Paul Auster, Friedrich Hölderlin, Vladimir Nabokov şi alţii.
Premiul „Marin Sorescu” a fost înfiinţat de ICR Stockholm în 2007 şi se acordă anual unui scriitor suedez care desfiinţează graniţe şi creează locuri de întâlnire, care prin opera sa fac posibilă comunicarea între diferite forme de expresie culturală.