Filmul "Patimile Mariei", câştigător al Ursului de Argint, din 7 noiembrie în cinematografele din România - VIDEO

Remarcat de critica internaţională drept "o creaţie extraordinară" (revista Sound on Sight), "o poveste impecabilă stilistic" (Screen Daily), "o descindere riguroasă în iadul unei adolescente" (The Hollywood Reporter), "Patimile Mariei/ Stations of the Cross/ Kreuzweg" reprezintă o acuzaţie şi, în acelaşi timp, legenda unei sfinte. Este o poveste despre religie, devoţiune şi credinţă duse la extrem.

Maria are 14 ani, iar familia ei face parte dintr-o comunitate de catolici fundamentalişti. Copila trăieşte într-o lume modernă, însă inima ei îi aparţine lui Iisus. Vrea să-l urmeze, să devină sfântă şi să ajungă în ceruri, precum sfinţii-copii despre care i s-a tot povestit. Maria va traversa 14 etape aşa cum Iisus a făcut 14 opriri pe drumul Golgotei şi îşi va atinge în cele din urmă scopul.

Debutanta Lea van Acken este fenomenală în rolul Mariei şi impresionează profund în rolul fetei de 14 ani sufocată de religia strictă, precum şi de dorinţa de a-şi atinge scopul. Filmul în sine este la fel de radical ca subiectul său, construit din 14 cadre fixe, lungi, ce îl determină pe spectator să contemple interacţiunile de pe ecran într-un mod cu totul diferit de cel tradiţional. Brüggemann construieşte filmul matematic şi face o disecţie silită a catolicismului fanatic.

După premiera mondială de la Berlinală, "Patimile Mariei/ Stations of the Cross/ Kreuzweg" şi-a continuat traseul internaţional în prestigioase festivaluri şi a fost recompensat cu numeroase distincţii precum premiul Stanley Kubrick pentru Inovaţie la Traverse City Film Festival, premiul publicului la Festivalul de Film Wiosna (Varşovia, Polonia), premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film (Palic, Serbia), premiul criticilor de Festivalul de Film de la Edinburgh şi premiul Juriului Ecumenic la Norwegian International Film Festival.

În "Patimile Mariei/ Stations of the Cross/ Kreuzweg", Dietrich Brüggemann reia formal experienţa din filmul său de debut, "Neun Szenen" (2006). Cadrele fixe, tablouri cu durată de până la 15 minute, constituie o provocatoare. Brüggemann nu simte nevoia de a conduce spectatorii prin decizii de montaj, ci îi lasă să privească neîngrădit şi să vadă lucrurile în simultaneitatea lor.