- Home
- Cultură-Media
- LOS ANGELES, (30.01.2011, 12:16)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Filmul "The King's Speech", premiat de Sindicatul regizorilor americani
Filmul "The King's Speech" a fost premiat, sâmbătă, de Sindicatul regizorilor americani (Directors Guild of America/ DGA), la patru zile după ce această dramă britanică a primit din partea membrilor Academiei de film americane 12 nominalizări la premiile Oscar, informează Reuters.
Urmărește
8 afișări
Tom Hooper, regizorul filmului "The King's Speech" a fost recompensat de Sindicatul regizorilor americani în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Hollywood şi l-a învins astfel pe marele său rival din cursa pentru Oscar, David Fincher, regizorul filmului "Reţeaua de socializare/ The Social Network".
În cursa pentru premiul decernat de Directors Guild of America s-au mai aflat Christopher Nolan pentru "Începutul/ Inception", Darren Aronofsky pentru "Black Swan" şi David O. Russell pentru "The Fighter". De altfel, Darren Aronofsky şi David O. Russell au fost nominalizaţi şi la Oscar, alături de fraţii Joel şi Ethan Coen pentru drama "Adevăratul curaj/ True Grit" - care însă nu au fost nominalizaţi la premiile DGA 2011.
Doar de şase ori în ultimii 62 de ani câştigătorul premiului DGA nu s-a impus şi la premiile Oscar decernate de Academia americană de film. Cea mai recentă "inadvertenţă" a avut loc în 2003, când Rob Marshall a câştigat DGA Award pentru musicalul "Chicago", dar a pierdut Oscarul în favoarea lui Roman Polanski, recompensat în acel an pentru drama "Pianistul/ The Pianist".
Cu doar patru săptămâni înainte de gala de decernare a premiilor Oscar, ce va avea loc la Hollywood pe 27 februarie, cursa pare să fie una foarte strânsă în acest an, principalii favoriţi fiind drama britanică "The King's Speech" şi lungmetrajul american "Reţeaua de socializare/ The Social Network".
Filmul "The King's Speech" a fost desemnat cel mai bun film al anului de către Sindicatul producătorilor americani (Producers Guild of America) în urmă cu o săptămână, deşi alegerile acestui sindicat de la Hollywood nu reprezintă un "barometru" la fel de bun precum cel oferit de DGA Awards.
La rândul său, filmul "Reţeaua de socializare/ The Social Network" a fost desemnat cel mai bun film al anului şi s-a impus la categoria "cel mai bun regizor" la gala Critics Choice Movie Awards - o gală considerată a fi un bun indicator în ceea ce priveşte previziunile pentru Oscar - şi a triumfat la gala Globurilor de Aur - o gală care nu este un indicator prea fidel în ceea ce priveşte viitorii laureaţi cu Oscar.
În drama "The King's Speech", Colin Firth joacă rolul regelui George al VI-lea al Marii Britanii, care reuşeşte printr-un admirabil exerciţiu de voinţă şi cu ajutorul unui logoped australian să îşi învingă bâlbâiala de care suferea încă din copilărie, pentru a deveni monarhul care a condus Marea Britanie cu fermitate şi înţelepciune în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Actorul britanic este nominalizat la premiul Oscar pentru prestaţia sa din acest film, alături de colegii săi din distribuţie - Helena Bonham Carter, care joacă rolul soţiei sale, viitoarea Regină mamă, şi Geoffrey Rush, interpretul logopedului australian care îl ajută pe viitorul rege, folosind metode considerate neortodoxe, să îşi amelioreze deficienţele de pronunţie.
În cadrul galei DGA Awards de sâmbătă, au mai fost premiate documentarul "Inside Job" regizat de Charles Ferguson - la categoria "cel mai bun documentar" - şi drama "Boardwalk Empire" - la categoria "cel mai bun serial TV dramatic".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
Citește pe alephnews.ro: Moscova nu are bani nici să câștige războiul cu Ucraina, nici să piardă. Care este situația economică a Rusiei
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ce a primit o clientă, după ce a comandat piept de pui în restaurantul lui Dani Oțil: „M-am îmbolnăvit pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe