Filosoful francez André Glucksmann a murit la vârsta de 78 de ani

André Glucksmann a asigurat legătura între două generaţii de intelectuali francezi - între generaţia lui Sartre, Aron şi Foucault şi cea a "noilor filosofi" care au realizat ruptura stângii franceze de marxism în anii '70.

Glucksmann s-a născut şi a crescut într-o familie evreiască ai cărei membri proveneau din Europa Centrală şi de Est. Părinţii lui, veniţi din Mandatul Palestinei, s-au înscris în Internaţionala comunistă atunci când s-au refugiat în Franţa în 1933. În timpul ocupaţiei naziste, André Glucksmann a avut aceeaşi soartă cu mulţi copii evrei care au fost nevoiţi să trăiască ascunzându-se de trupele germane. După ce tatăl lui a murit, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, mama lui s-a înrolat în Rezistenţa franceză.

După eliberarea Franţei, André Glucksmann, care locuia într-un cartier muncitoresc, a studiat la Ecole Normale Supérieure de Saint-Cloud. A obţinut o diplomă în filosofie în 1961. Destinul acestui tânăr francez care frecventa cercurile comuniste s-a intersectat cu cel al unuia dintre puţinii intelectuali de dreapta din epocă, Raymond Aron, al cărui asistent a devenit la Sorbona, după evenimentele din mai 1968. Alături de el, André Glucksmann a studiat probleme geopolitice, nucleare, dar mai ales filosofia descurajării. Acesta a fost, de altfel, tema primei sale cărţi, "Le Discours de la Guerre", apărută la editura L'Herne în 1967.

Inclus iniţial în rândul "maoiştilor" francezi, a devenit apoi un intermediar între intelectualii stângişti de renume şi nucleul militant al mişcării comuniste, dar şi unul dintre intelectualii care au glorificat revoluţia culturală chineză, înainte de a rupe în mod spectaculos contactul cu marxismul, publicând "La Cuisinière et le Mangeur d'Hommes" (editura Seuil, 1975), un volum care s-a vândut în mai multe zeci de mii de exemplare.

Parcursul său ulterior a fost marcat începând din acel moment de curentul "noilor filosofi", care s-au aflat printre primii intelectuali ce au invadat platourile de televiziune, inclusiv în emisiunea literară televizată "Apostrophes" din 1977, difuzând în amănunt în rândul publicului larg ideile lor, care nu mai aveau legătură cu idealurile comuniste. Sfârşitul acestei perioade a inclus şi o iniţiativă luată de André Glucksmann, care a dorit să îi ducă atât pe Sartre, cât şi pe Aron la Palatul Elysée pentru a cere preşedintelui Valéry Giscard d'Estaing să intervină în favoarea refugiaţilor vietnamezi - supranumiţi "boat people" -, care fugeau din Vietnamul comunist, riscându-şi viaţa la bordul unor ambarcaţiuni supraaglomerate.

Foarte prompt atunci când era vorba de a-şi exprima indignarea, André Glucksmann a fost una dintre vocile care, în timpul conflictelor iugoslave din anii 1990, s-au făcut auzite pentru a susţine intervenţia militară împotriva Serbiei, în 1999. Deşi îşi revendica în continuare apartenenţa la filosofia de stânga, s-a convertit tot mai mult şi în mod public la atlantism şi la poziţii pro-americane, criticând "pacifismul". A fost unul dintre avocaţii care au susţinut constant intervenţionismul în numele drepturilor omului, indiferent dacă era vorba de conflictele armate din Libia sau, mai recent, cele din Siria. Vechi adversar al preşedintelui rus Vladimir Putin, André Glucksmann a susţinut, de asemenea, cauza activiştilor ceceni pentru independenţă.

Prin intermediul unui editorial publicat în Le Monde pe 29 ianuarie 2007, André Glucksmann şi-a anunţat sprijinul pentru candidatura lui Nicolas Sarkozy la alegerile prezidenţiale din Franţa. "A pus un diagnostic bun asupra şomajului, este candidatul cel mai de stânga", spunea filosoful francez. I l-a recomandat chiar şi pe bunul său prieten Bernard Kouchner, care a devenit apoi ministru de Externe. S-a îndepărtat însă de politica lui Sarkozy, după ce acesta s-a împrietenit cu Vladimir Putin.

În volumul său "Une rage d'enfant" (editura Plon, 2006), André Glucksmann, evocându-şi amintirile, a explicat resorturile sistemului său filosofic şi motivele din spatele acţiunilor sale, mereu marcate de furie, în faţa nedreptăţilor lumii, care au contribuit la propagarea poreclei sale - "filosoful furios" - în rândul cercurilor intelectuale franceze.

În România, editura Humanitas a publicat trei dintre cărţile sale - "Bucătăreasa şi mâncătorul de oameni", "Prostia" şi "Discursul urii". Un alt volum al său, "Maeştrii gânditori", a apărut la editura Albatros.