„Lasă în urmă roluri, o amintire a celor care l-au iubit, un copil şi ne lasă pe toţi în urmă. Şerban Ionescu a plecat”, a spus trist Florin Zamfirescu.
Cei doi se cunoşteau de pe vremea când erau studenţi, după cum a mai spus Zamfirescu.
El a precizat că Şerban Ionescu a fost un actor şi un om minunat, dar şi un coleg extraordinar. „Într-un fel mă bucur că a scăpat de chin, pentru că ştiu prin ce a trecut”, a spus Zamfirescu.
Florin Zamfirescu a mai spus că a apreciat „tăria şi echilibrul” pe care Şerban Ionescu le avea, în ciuda faptului că era foarte bolnav.
Şerban Ionescu, unul dintre cei mai cunoscuţi actori români de teatru şi film, a decedat, la vârsta de 62 de ani, miercuri seară, la Spitalul Floreasca. Directorul unităţii medicale, Radu Macovei, a confirmat pentru MEDIAFAX decesul actorului, precizând că acesta a suvenit în jurul orei 23.30.
Şerban Ionescu a fost internat marţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în secţia de Terapie Intensivă, după ce starea lui s-a agravat.
Miecuri dimineaţa, medicii au putut confirma doar internarea, fără a da însă detalii despre starea de sănătate a actorului.
„Şerban Ionescu a fost internat marţi în spital. Altceva nu putem spune, întrucât doamna care îl însoţeşte are o procură prin care solicită să nu fie furnizate date despre starea pacientului”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Opriţa.