- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (09.11.2016, 16:07)
- Lucian Vasilescu
FOCUS. La 9 noiembrie 1989 s-a prăbuşit un simbol al comunismului – Zidul Berlinului
La şase ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, frăţia (de arme) a Aliaţilor cu URSS luase sfârşit şi omenirea intrase deja într-o nouă eră, cea a „Războiului rece”.
Urmărește
294 afișări
FOCUS. La 9 noiembrie 1989 s-a prăbuşit un simbol al comunismului – Zidul Berlinului
Berlinul, fosta capitală a Germaniei, era divizat în două: o parte sub ocupaţie sovietică, o parte sub control Aliat. În mod firesc, nemţii din partea ocupată de sovietici fugeau de mâncau pământul în zona controlată de Aliaţi. Dacă lucrurile ar fi continuat în acelaşi ritm, sovieticii s-ar fi trezit, într-o bună zi, singuri în partea de Berlin pe care o stăpâneau.
Astfel stând lucrurile, în 1961, ocupanţii sovietici au purces, tovărăşeşte, la ridicarea unui zid, pentru a rezolva problema exodului între Berlinul de Est şi cel de Vest. Zidul Berlinului, însă, n-a avut eficienţa dorită: din 1961 şi până în 1989, 10.000 de est-germani au încercat să treacă de zid, iar cam jumătate dintre ei au reuşit. 140 au plătit cu viaţa tentativa de a evada din lagărul comunist, restul au fost prinşi.
În 1975, când „fortificaţia” a fost gata, ea era compusă din 155 de kilometri de zid, 128 de kilometri de gard electric, peste 300 de turnuri de pază şi câteva zeci de buncăre păzite de peste 10.000 de soldaţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
În iunie 1989, comuniştii au pierdut controlul puterii în Polonia; în noiembrie acelaşi an, în Ungaria, comuniştii au fost alungaţi de la putere; la 10 noiembrie, liderul comunist bulgar Todor Jivkov a fost îndepărtat de la conducerea ţării; la 17 noiembrie a început Revoluţia de catifea în Cehoslovacia; la 17 decembrie a început revolta anticomunistă şi în România, la Timişoara.
La 9 noiembrie 1989, zeci de mii de germani, atât din Est cât şi din Vest, s-au adunat la punctele de trecere a frontierei, iar militarii care erau de pază s-au văzut nevoiţi să ridice barierele. Acesta a fost sfârşitul Zidului, a cărui demolare sistematică a început în iunie 1990. În luna octombrie, acelaşi an, avea să fie consemnată unificarea Germaniei.
La 26 decembrie 1991 avea să fie declarat şi decesul URSS. În Europa, utopia comunistă luase sfârşit.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:58
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 10:54
Proprietarul TikTok va băga 12 miliarde de dolari în AI în 2025. Ce îşi propune compania