FOCUS: Sfântul Gheorghe deschide sezonul muncilor agricole şi aduce sănătate şi rodnicie

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (n. 275/280 - m. 23 aprilie 303) este pomenit de aproape toate bisericile creştine, de obicei pe data de 23 aprilie.

Anul acesta însă, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe va fi prăznuit luni, în a doua zi de Paşti, deoarece pe 23 aprilie este Sâmbăta Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, zi de post şi pregătire duhovnicească pentru sărbătoarea Învierii, a anunţat Patriarhia Română.

În credinţa populară, sărbătoarea de Sfântul Gheorghe deschide vara pastorală, încheiată în ziua Sfântului Dumitru (26 octombrie), considerându-se că între cele două divinităţi există o înţelegere cosmică. Sfântul Gheorghe este considerat Cap mare de primăvară, înverzitorul întregii naturi şi semănătorul tuturor culturilor.

Sărbătoarea de Sfântul Gheorghe era termenul de la care se tocmeau ciobanii, până la Sfântul Dumitru. În ziua de Sfântul Gheorghe, feciorii îl aruncă în apă pe cel care a arat prima dată în primăvara aceea. Potrivit credinţei populare, dacă de Sfântul Gheorghe este rouă, tot anul va fi bogat.

De altfel, există şi o serie de superstiţii şi obiceiuri ale oamenilor de la ţară care ar asigura bunul mers al muncilor agricole şi o producţie bogată, dar şi sănătatea oamenilor şi animalelor şi căsătoria tinerilor în anul respectiv.

Astfel, în dimneaţa zilei de Sf. Gheorghe se pun ramuri de salcie sau de flori galbene de primăvară, cunoscute în Bucovina drept calce, la stâlpii porţilor şi ai caselor, la ferestre, la grajduri, în grădină, dar şi pe morminte în cimitire. Se credea că, astfel, oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice, ce deveneau extrem de active în acest moment al anului. Noaptea dinaintea sărbătorii, numită noaptea Mănicătoarei, despre care se spune că este sora Sfântului Gheorghe, este în credinţa populară un moment în care ies strigoii şi bântuie prin sat.

Pentru bunul mers al lucrurilor, oamenii de la sat se scăldau într-o apă curgătoare, pentru nu a se îmbolnăvi tot anul şi pentru a se curăţa de rele. Tot în dimineaţa zilei de Sfântul Gheorghe, fetele se spală pe faţă cu rouă, pentru a fi frumoase. Femeile căsătorite săvârşeau şi ele practici magice - de exemplu, în dimineaţa zilei, înainte de răsăritul soarelui, mergeau în pădure şi culegeau plante doar de ele ştiute, pe care le adăugau în hrana animalelor, în credinţa că vacile vor da lapte mult şi de bună calitate.

Urzicatul era un alt obicei practicat de tinerii din comunităţile tradiţionale bucovinene. Întrucât sărbatoarea deschidea o perioadă încărcată de munci agricole, tinerii se atingeau, pe furiş cu tulpini de urzică, nutrind convingerea că în felul acesta vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul verii.

Sfântul Gheorghe este ocrotitorul forţelor terestre ale Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului). Este totodată patronul Angliei, al Georgiei şi al Moscovei. În Lituania, Sfântul Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua sfântului se serbează cu mese bogate şi cu daruri.

În conştiinţa populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numerose biserici purtând hramul său. Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Imaginea Sfântului Gheorghe ucigând balaurul este prezentă şi pe steagul Moldovei medievale trimis de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.

Pentru credincioşii ortodocşi, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai venerabili sfinţi şi martiri pentru credinţă, supranumit "purtătorul de biruinţă".

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând niciun document al epocii, care să conţină date despre viaţa sa. Ceea ce se ştie despre el a fost scris ulterior, în Evul Mediu.

Sfântul Gheorghe s-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară, s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sfântul Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. Loviri cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţamintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa.

Martorii suferinţelor Sfântului Gheorghe, uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sfântul Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se creştineze. Întrucât Sfântul Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism, Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe şi a soţiei sale.

Legenda potrivit căreia sfântul ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioară este o invenţie târzie, medievală. Adesea însă, iconografia recentă îl prezintă pe sfânt călare, doborând cu suliţa un balaur. Unii comentatori sunt însă de părere că este vorba doar de o preluare târzie a mitului grec al lui Perseu şi Andromeda.