Potrivit sindicatelelor, AFP dispune de "un statut unic, definit printr-o lege emisă în 1957 şi care are ca obiectiv să îi garanteze independenţa structurală în faţa puterilor publice şi a altor grupări ideologice, politice sau economice".
În octombrie, reprezentanţii statului în consiliul de administraţie al AFP l-au mandatat pe Pierre Louette, preşedintele-director general al agenţiei, să propună o "modernizare" a statutului, evocând posibilitatea apariţiei "unui acţionariat stabil".
Louette trebuie să formuleze respectivele propuneri de modernizare până la sfârşitul primului trimestru al anului 2009.
Sindicatele estimează că statutul garantat de parlamentul francez riscă să fie abolit pentru a permite transformarea AFP "în societate pe acţiuni şi intrarea acţionarilor".
Eventuala schimbare a statutului AFP nu se poate face decât cu avizul pozitiv al parlamentului francez.
"Dacă propunem o posibilă schimbare parlamentului în acest moment, nu ştim ce va ieşi", a declarat, în numele sindicatelor, Dimitri de Kochko, făcând aluzie la proiectul de lege pentru reformarea audiovizualului public dezbătut, în prezent, de Adunarea Naţională şi care este obiectul a peste 800 de amendamente.
Sindicatele susţin că AFP a făcut recent obiectul "unui atac fără precedent" din partea "anumitor oameni politici apropiaţi de puterea franceză".
Petiţia este disponibilă online şi poate fi semnată pe site-ul special creat în acest sens, www.sos-afp.org.