Actriţa Mihaela Mitrache a încetat din viaţă
Corpul neînsufleţit al actriţei va fi înmormântat miercuri, la Cimitirul Ghencea, slujba fiind programată pentru ora 14:00.
şi-a început activitatea pe scena , unde, timp de un deceniu, a întruchipat o serie de personaje cunoscute, remarcându-se în roluri ca: Magda Minu din "Ultima oră", Margareta din "Gaiţele", Miţa Baston în "D’ale carnavalului" şi, mai ales, Honey din "Cui i-e frică de Virginia Woolf", rol ce i-a adus Premiul naţional de interpretare feminină la Festivalul Teatrelor Studio, din Oradea.
Pe scena a dat viaţă altor personaje cunoscute, precum Vidra din "Răzvan şi Vidra", Mrs. Murdstone din "David Copperfield" sau Corcoduşa din "Ţiganiada".
Din 1994, a putut fi admirată pe scena , unde a jucat în "Satana cel bun şi drept" de Tudor Popescu, Hangiţa în "Omul din la Mancha" de Dale Wasserman, Felicia – "Generaţia de sacrificiu" de I. Valjan, Chiralina în "Năluca" după Panait Istrati, Fanelly în "Mofturi la Union" după I.L.Caragiale, Victoria în "Crimă pentru pământ" după Dinu Săraru şi Merula în "Coada" de Paul Everac.
Pe platourile de filmare, Mihaela Mitrache s-a întâlnit cu regizori cunoscuţi, precum Lucian Pintilie, Nicolae Caranfil, Mircea Moldovan, Horea Popescu, Cristina Nichituş. Cea mai importantă realizare, care i-a adus şi o nominalizare la premiul de interpretare feminină la , din 1997, a fost rolul din coproducţia româno-israeliană "Milky way".