Fostul ambasador american Jim Rosapepe, invitat la "Culoarele puterii"

Fostul ambasador american Jim Rosapepe este invitatul realizatoarei Irina Păcurariu la "Culoarele puterii", emisiune difuzată duminică, de la ora 18.00, de TVR 1, informează un comunicat al televiziunii publice.

Urmărește
18 afișări

Într-un top al personalităţilor pe care le-a întâlnit pe "Culoarele puterii", Irina Păcurariu o plasează pe Karin Hulshof pe primul loc: "Karin e omul cu «O» mare, ştie să râdă, să plângă, să rezolve… şi nu uită că, într-o vizită oficială la un orfelinat din Timişoara, copiii primeau Diazepam în loc de sare… şi era în 2003! De ce ar fi ea pe primul loc? Pentru că mă aşteptam să întâlnesc un funcţionar zelos şi am întâlnit o doamnă cu sufletul cât clădirea ONU, pe care o vedeam pe geam în timpul interviului cu ea. Înconjurată de Roger Federer, Shakira şi Will Smith, care îi zâmbeau de pe afişele din studioul UNICEF, şi-a adus aminte că, atunci când a fost trimisă în România, se aştepta la o ţară cenuşie şi tristă şi a găsit un loc în care oamenii se salvau prin umor şi găseau motiv de chef chiar şi în ziua divorţului. Karin este o olandeză tipică, găseşte un «acasă» oriunde, dar, mai mult decât atât, găseşte o cauză la fiecare nou «acasă». A condus timp de doi ani reprezentanţa UNICEF de la Bucureşti şi, ulterior, a refuzat un post de vicepreşedinte la NY ca să preia una dintre cele mai dificile misiuni din lume: India".

Karin Holshof a fost reprezentant UNICEF în România între 2000-2003, perioadă în care România era prinsă între interesul american pentru adopţiile internaţionale şi reglementările europene care le blocau.

În cea de-a treia parte a "Culoarelor puterii", realizatoarea Irina Păcurariu dă telespectatorilor întâlnire, pe lângă Karin Holshof, cu Jim Rosapepe, Thomas Carothers, Mona Pearl, Tova Ben Hur, Leslie Hawke şi Laura Simms. Realizatoarea Irina Păcurariu încheie cu acest episod seria de interviuri "Culoarele puterii" de la TVR 1.

Ambasadorul Jim Rosapepe a fost unul dintre cei mai carismatici şi activi ambasadori SUA în România. Împreună cu soţia sa, jurnalista Sheilah Kast, a scris o carte numită "Dracula Is Dead".

Thomas Carothers este vicepreşedinte al Carnegie Endowment for International Peace, dar şi specialist în reformă politică, societate civilă, ajutor umanitar, autor a numeroase cărţi având ca temă Europa de Est, printre care "Assessing Democracy Assistance: The Case of Romania" (Carnegie, 1996).

Mona Pearl, preşedinte Beyond a Strategy, este un consultant financiar care a negociat intrarea unor importante corporaţii internaţionale în ultimii 20 de ani în România.

Tova Ben Hur a revenit în România după 1990, trimisă de Israel, ţară unde emigrase cu familia, pentru a crea cluburi etnice în localităţile unde se mai găseau mici comunităţi de evrei şi a devenit persoana care a reuşit să convingă autorităţile române să coopereze la retrocedarea proprietăţilor evreieşti.

Leslie Hawke şi Laura Simms - de la Bucureşti sau New York - învaţă să coopereze cu autorităţile din România pentru ca "voluntariatul pentru o cauză" să devină mai mult decât PR de vedete sau politicieni.

Realizatoarea Irina Păcurariu prezintă la TVR 1 seria de interviuri "Culoarele puterii", în care telespectatorii pot face cunoştinţă cu importante personalităţi din zona politicii, din lumea afacerilor sau domeniul academic din întreaga lume, personalităţi care pun sub lupă guvernarea românească din ultimii 20 de ani. Secrete ale istoriei noastre recente, declaraţii în exclusivitate, adevăruri nespuse se regăsesc în seria de interviuri realizată de Irina Păcurariu şi difuzată de TVR 1.

"Relaţiile stabilite între unii dintre străinii care au reprezentat importante foruri internaţionale cu instituţii şi oficiali români fac o radiografie a tinerei noastre democraţii şi spun povestea unei Românii neştiute", declară Irina Păcurariu, realizatoarea seriei "Culoarele puterii".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici